Mesagerul.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Poetul Ioan Alexandru

O PERSONALITATE PE ZI: Poetul Ioan Alexandru

Poetul Ioan Alexandru (numele la naştere: Ion Şandor) s-a născut la 25 decembrie 1941, în localitatea Topa Mică, judeţul Cluj. A absolvit Liceul „G. Bariţiu” din Cluj (1958-1962); a studiat la Facultatea de Filologie a Universităţilor din Cluj (1962) şi Bucureşti (1964-1968). A fost asistent la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din […] Articolul O PERSONALITATE PE ZI: Poetul Ioan Alexandru apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Poetul Ioan Alexandru (numele la naştere: Ion Şandor) s-a născut la 25 decembrie 1941, în localitatea Topa Mică, judeţul Cluj. A absolvit Liceul „G. Bariţiu” din Cluj (1958-1962); a studiat la Facultatea de Filologie a Universităţilor din Cluj (1962) şi Bucureşti (1964-1968).A fost asistent la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (din 1968); bursier în Germania (1968-1972), unde l-a studiat pe Heidegger.A călătorit în Franţa, Grecia, Israel etc. Şi-a luat doctoratul în litere cu teza „Patria la Pindar şi Eminescu” (1973).Ioan Alexandru a debutat în Tribuna cu poezii (1960), colaborând la majoritatea publicaţiilor literare cu poeme, note, comentarii, confesiuni.Editorial a debutat cu volumul „Cum să vă spun” (1964). Cărţile următoare, „Viaţa deocamdată”, 1965; „Infernul discutabil”, 1967; „Vămile pustiei”, 1969, până la seria Imnelor, îl vor impune definitiv printre poeţii de frunte ai generaţiei sale, potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români, 1995.Pe lângă volumele originale, a realizat şi traduceri din R.M. Rilke („Scrisori către un tânăr poet”), Pindar („Ode”) şi o traducere a „Cântării cântărilor”, din limba ebraică (1977).A primit Premiul Uniunii Scriitorilor (1965); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1981).„Urmând unei terminologii consacrate în istoria literară românească, Ioan Alexandru poate fi încadrat în ramura transilvană a tradiţionaliştilor, cu care are puternice afinităţi. Dintre aceştia, O. Goga şi L. Blaga, A. Cotruş ori M. Beniuc pot constitui câteva puncte de reper pentru o poezie ce se impune, încă de la prima carte, printr-o puternică originalitate”, notează volumul citat.Vitalismului exuberant sau viziunii tulburi a unui univers rural mitizat, din prima perioadă, i se opune mai târziu atitudinea ascetică, spiritualizată, a unui căutător de absolut.După anul 1989, poetul Ioan Alexandru se înscrie în PNŢCD, intrând în rândul oamenilor politici. Între anii 1990-1992, va fi deputat PNŢCD, iar între anii 1992-1996, va fi senator de Arad. De asemenea, poetul creştin Ioan Alexandru este co-fondator al „Grupului de Rugăciune din Parlamentul Romaniei” şi fondator al „Mişcării Pro-Vita”. S-a stins din viaţă la 16 septembrie 2000. (surse: Dicţionarul Scriitorilor Români, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995; www.crestinortodox.ro)AGERPRES

copyright © 2021 mesagerul.ro