Mesagerul.ro

Pagini regăsite: IMREH ISTVÁN, Viața cotidiană la secui (1750-1850), Editura Kriterion, București, 1979

Pagini regăsite: IMREH ISTVÁN, Viața cotidiană la secui (1750-1850), Editura Kriterion, București, 1979

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 08 aprilie, 2020în: Educaţie/Cultură, File de istorieNiciun comentariu Listare EmailAvând în vedere valoarea informațiilor documentare referitoare la o pagină din istoria conviețuirii româno-maghiare din sud-estul Transilvaniei, a relațiilor dintre Transilvania și Țările Române, și a influenței benefice pe care au avut-o negustori români brașoveni, asupra vieții economice și sociale din fostul județe Treiscaune, dar și asupra legăturilor economice, sociale și culturale, dintre Transilvania, Moldova și Țara Românească, redăm un fragment din lucrarea Viața cotidiană la secui (1750 -1850), apărută la Editura Kriterion, din București, în anul 1979. Imreh Istvan (1919 -2003), a fost un apreciat istoric și sociolog clujean autor a peste 200 de lucrări dedicate în principal „cercetării moștenirii scrise a comunităților rurale secuiești”. În anul 1981 a primit premiul Nicolae Bălcescu, acordat de Academia Română pentru volumul intitulat Erdélyi hétköznapok (Viaţa cotidiană la secui), apărut la Editura Kriterion, din București (director, Domokos Geza), cu o Prefață de Ștefan Ștefănescu, traducerea în limba română fiind realizată de Gelu Păteanu. Este o datorie de conștiință a tinerilor istorici, de a cerceta viața și activitatea vizionară a marelui antreprenor, negustor și om de spirit românesc, brașoveanul Gheorghe I. Nica, care s-a bucurat „de un real prestigiu, ca primul şi, multă vreme, singurul român din consiliul orăşenesc al Brașovului”.Dr. Ioan LĂCĂTUȘU * * *„În completarea celor afirmate am mai avea de făcut o observaţie. Iobagii de pe domeniul supus cercetării noastre au fost români, saşi şi unguri. Fiecare pagină a registrului de robotă ne înfăţişează soarta asemănătoare, poverile identice şi, nu în ultimul rând, munca în comun a iobagilor de neam diferit. După cum am văzut, administratorul îi mâna pe toţi la lucru pe moşiile alodiale, uneori luni întregi, în timp ce pe pământurile lor bobul se scutură din spice, fânul rămâne necosit, buruienile cresc sau strugurii putrezesc pe butuci. În vii, pe ogoare şi pe fâneţele moşierului ei lucrează împreună; orice muncă de meşteşugari, fie că este vorba de reparaţia morilor, de construcţia caselor iobăgeşti sau de renovarea conacului, ei o fac tot împreună. Vorba românească se aude alături de cea maghiară şi germană, în pădure, la defrişări şi tăiat de lemne, iar gerul iernii tot împreună îl suportă, după cum în comun fac şi cărăuşiile pe drumuri ce ţin săptămâni de-a rândul. (p. 253) (…)Deşi ne-am ocupat de anumite aspecte ale relaţiilor referitoare la Breţcu în funcţie de biografia lui Gábor Áron, am depistat o sumedenie de semnale cu o pondere mai mult sau mai puţin mare, menite să ateste că în cursul deceniilor reciprocitatea necesităţii care îi determina pe oameni să se caute unii pe alţii a fost cu adevărat cotidiană. În cele ce urmează, dorim să consacrăm câteva cuvinte acestor fenomene, relatând exemple ale permanentelor legături dintre români şi secui, legături evoluate..

copyright © 2024 mesagerul.ro