Mesagerul.ro

Pagini regăsite: IMREH ISTVÁN, Viața cotidiană la secui (1750-1850), Editura Kriterion, București, 1979

Pagini regăsite: IMREH ISTVÁN, Viața cotidiană la secui (1750-1850), Editura Kriterion, București, 1979

Având în vedere valoarea informațiilor documentare referitoare la o pagină din istoria conviețuirii româno-maghiare din sud-estul Transilvaniei, a relațiilor dintre
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 08 aprilie, 2020în: Educaţie/Cultură, File de istorieNiciun comentariu Listare EmailAvând în vedere valoarea informațiilor documentare referitoare la o pagină din istoria conviețuirii româno-maghiare din sud-estul Transilvaniei, a relațiilor dintre Transilvania și Țările Române, și a influenței benefice pe care au avut-o negustori români brașoveni, asupra vieții economice și sociale din fostul județe Treiscaune, dar și asupra legăturilor economice, sociale și culturale, dintre Transilvania, Moldova și Țara Românească, redăm un fragment din lucrarea Viața cotidiană la secui (1750 -1850), apărută la Editura Kriterion, din București, în anul 1979. Imreh Istvan (1919 -2003), a fost un apreciat istoric și sociolog clujean autor a peste 200 de lucrări dedicate în principal „cercetării moștenirii scrise a comunităților rurale secuiești”. În anul 1981 a primit premiul Nicolae Bălcescu, acordat de Academia Română pentru volumul intitulat Erdélyi hétköznapok (Viaţa cotidiană la secui), apărut la Editura Kriterion, din București (director, Domokos Geza), cu o Prefață de Ștefan Ștefănescu, traducerea în limba română fiind realizată de Gelu Păteanu. Este o datorie de conștiință a tinerilor istorici, de a cerceta viața și activitatea vizionară a marelui antreprenor, negustor și om de spirit românesc, brașoveanul Gheorghe I. Nica, care s-a bucurat „de un real prestigiu, ca primul şi, multă vreme, singurul român din consiliul orăşenesc al Brașovului”.Dr. Ioan LĂCĂTUȘU * * *„În completarea celor afirmate am mai avea de făcut o observaţie. Iobagii de pe domeniul supus cercetării noastre au fost români, saşi şi unguri. Fiecare pagină a registrului de robotă ne înfăţişează soarta asemănătoare, poverile identice şi, nu în ultimul rând, munca în comun a iobagilor de neam diferit. După cum am văzut, administratorul îi mâna pe toţi la lucru pe moşiile alodiale, uneori luni întregi, în timp ce pe pământurile lor bobul se scutură din spice, fânul rămâne necosit, buruienile cresc sau strugurii putrezesc pe butuci. În vii, pe ogoare şi pe fâneţele moşierului ei lucrează împreună; orice muncă de meşteşugari, fie că este vorba de reparaţia morilor, de construcţia caselor iobăgeşti sau de renovarea conacului, ei o fac tot împreună. Vorba românească se aude alături de cea maghiară şi germană, în pădure, la defrişări şi tăiat de lemne, iar gerul iernii tot împreună îl suportă, după cum în comun fac şi cărăuşiile pe drumuri ce ţin săptămâni de-a rândul. (p. 253) (…)Deşi ne-am ocupat de anumite aspecte ale relaţiilor referitoare la Breţcu în funcţie de biografia lui Gábor Áron, am depistat o sumedenie de semnale cu o pondere mai mult sau mai puţin mare, menite să ateste că în cursul deceniilor reciprocitatea necesităţii care îi determina pe oameni să se caute unii pe alţii a fost cu adevărat cotidiană. În cele ce urmează, dorim să consacrăm câteva cuvinte acestor fenomene, relatând exemple ale permanentelor legături dintre români şi secui, legături evoluate în domeniul vieţii economice şi cimentate pe coordonatele vieţii de toate zilele. (p. 365) (…)Legăturile economice dintre Moldova şi Transilvania li se datoresc şi topitoriilor de fier înfiinţate înainte de 1848 între Breţcu şi Poiana Sărată – întreprinderi ce nu cunosc însă, ce-i drept, decât o existenţă efemeră. Antreprenorul Gheorghe I. Nica este unul dintre negustorii români aflaţi în permanentă legătură cu breţcanii. De altfel, deosebit de activ, el se bucură de un real prestigiu, ca primul şi, multă vreme, singurul român din consiliul orăşenesc al Braşovului. Printre iniţiativele lui Nica se numără şcoala comercială şi o tipografie, un alt merit al său fiind sprijinul acordat lui George Bariţiu – căci în casa lui îşi începe evoluţia Gazeta de Transilvania. Între 1805 şi 1815, Nica trăieşte la Iaşi, începându-şi activitatea din Braşov doar în 1816, în calitate de membru în conducerea „firmei de export Nichifor Nica”. De prin 1820, casa lui de comerţ furnizează Moldovei şi Ţării Româneşti echipament militar; în Prejmerul din Ţara Bârsei înfiinţează o fabrică de luminări şi mai apoi una de potasă, iar pe la 1840 începe să manifeste interes faţă de exploatarea minereului feros de pe valea pârâului Luptean, aflat în hotarul Breţcului Protocoalele orăşelului menţionează frecvent, în anii 1845–46, mina şi topitoria „fraţilor Nica”. Se întocmeşte un foarte amănunţit proiect de contract, însă convenţiei respective i se opun peste o sută de locuitori ai Breţcului; prin plângerea înaintată la guberniu împotriva consiliului şi antreprenorului, ei reuşesc să obţină un ordin care îi interzice lui Nica să construiască. Totuşi, până la urmă antagonismele se soluţionează, iar Gheorghe I. Nica poate începe lucrul: într-adevăr, în 1848 el cere de-acum Breţcului scutirea de arenda cuvenită pentru un trimestru. Depozitul uzinei se afla în Târgu Ocna, ceea ce atestă că întreprinderea ca atare viza satisfacerea necesarului de pe piaţa Moldovei. (…) La Hăghig „localnicii se îndeletnicesc pretutindeni cu torsul bumbacului” – consemnează, în 1839, ziarul „Nemzeti Társalkodó.” „Făbricarii îmblă cu toţii, necontenit” – îi comunică lui Mikó István administratorul său, atrăgându-i atenţia că ar fi bine să se mai acopere şi pregătească pentru ei o serie de clădiri, în scopul de a le fi închiriate. Mai ales negustorii braşoveni, care mută vopsitoria la Hăghig, sânt atraşi încoace de mâna de lucru ieftină, de muncitorul „la domiciliu”, dispus să lucreze şi pe un salar minim. Iată pentru ce se statorniceşte, sau îşi înfiinţează manufactură aici Hogea Dumitru Ghidrău, „făbricarul vopsitor Antoni Györgyica” [Gheorghiţă Antonie], Gheorghe Braşovan, Dumitru Agiu, şi cumpără forţa de muncă a jelerilor şi oamenilor lipsiţi de pământ din Hăghig şi împrejurimi, angajând familiile sărăcimii la tors (p. 159).   Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp

copyright © 2020 mesagerul.ro