Mesagerul.ro

Preşedintele Academiei: Ziua Culturii să orienteze comunitatea spre valorile noastre spirituale alăturate celor universale

Preşedintele Academiei: Ziua Culturii să orienteze comunitatea spre valorile noastre spirituale alăturate celor universale

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 15 ianuarie, 2020în: Educaţie/Cultură, EvenimentNiciun comentariu Listare EmailZiua Culturii Naţionale trebuie să orienteze comunitatea noastră spre valorile noastre spirituale alăturate valorilor omenirii, a afirmat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, miercuri, în deschiderea sesiunii festive „Sincroniile europene ale culturii române”, dedicată Zilei Culturii Naţionale.„Educaţia antreprenorială, educaţia pentru sănătate, pentru igienă, pentru protecţia mediului, pentru circulaţia pe drumurile publice, pentru egalitatea de gen şi câte alte educaţii se câştigă prin eforturile familiei şi ale şcolii. Dar perceperea lui Eminescu şi a lui Goethe, a armoniei unei simfonii de Mozart sau a unei opere de Giuseppe Verdi, a semnificaţiei unei coloane ionice, sau a unei ogive gotice, scrierea şi vorbirea corectă în limba lui Creangă, a lui Voltaire, ori a lui Shakespeare nu se pot face fără stăruinţă personală în cadrul marii strategii de stăpânire a ceea ce numim, cu mândrie, cultură generală”, a spus Pop la evenimentul organizat de Academia Română în Sala Mare a Ateneului Român.Preşedintele Academiei a accentuat că şcoala şi educaţia organizată îndeplinesc un rol fundamental, pentru că ele asigură cultura generală necesară accesului la libertate.„Europa viitorului – e tot mai clar astăzi – nu se poate construi prin omogenizarea forţată şi nici pe distrugerea naţiunilor, cum a voit ideologia comunistă încă prin Manifestul Partidului Comunist, ci prin cultivarea virtuţilor fiecărei naţiuni în contextul fondului comun menţionat. În acest sens, şcoala şi educaţia organizată îndeplinesc un rol fundamental pentru că ele asigură cultura generală necesară accesului la libertate. Sensibilitatea pentru cultură se dobândeşte greu, dar odată dobândită, poate feri omenirea, comunităţile de mari nenorociri, de jigniri, de contravenţii, de infracţiuni, de hoţii şi chiar de crime”, a subliniat Ioan-Aurel Pop.El a mai spus că „dacă vom stăpâni cultura generală, atunci nu vom fi stăpâniţi de instincte primare şi de instinct gregar, ci de valori morale, de virtuţi ale cunoaşterii, de încredere în binele şi în viitorul omenirii, iar amăgirea şi manipularea opiniei publice vor deveni mult mai dificile”.În mesajul transmis de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, preşedintele Klaus Iohannis a accentuat că „stimularea creaţiei şi garantarea reală a libertăţii creatorului, precum şi sprijinirea circulaţiei valorilor culturale româneşti trebuie să fie pilonii angajamentului consecvent al statului în domeniul culturii”.„Accesul liber şi nediscriminatoriu la produsul cultural, inclusiv prin edificarea unei infrastruc..

copyright © 2024 mesagerul.ro