Mesagerul.ro

Prima Unire: Nicolae Bălcescu ne-a lăsat un „reportaj“ despre intrarea lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradulului

Prima Unire: Nicolae Bălcescu ne-a lăsat un „reportaj“ despre intrarea lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradulului

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 01 noiembrie, 2019în: ReportajNiciun comentariu Listare EmailFoto : Intrarea lui Mihai Viteazul in Alba Iulia, în pictura lui Stoica Dumitrescu/Sursa: Muzeul National al UniriiO descriere impresionantă a momentului intrării lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului (Alba Iulia) ne-a lasat istoricul Nicolae Bălcescu, intr-un adevărat „reportaj“.Textul lăsat de Bălcescu ne permite să aflăm care au fost notabilitățile orașului Alba Iulia care l-au întâmpinat pe Mihai Viteazul, traseul urmat de voievod până la Palatul care l-a găzduit, faptul ca ău fost martori ai evenimentului mii de persoane, dar și atmosfera de bucurie ce „clocotea“ între zidurile Cetății Bălgradului.Reproducem, mai jos, „reportajul“ lăsat de Bălcescu în „Românii  supt Mihai-Voievod Viteazul“:„Apropiindu-se de Alba, locuitorii orașului şi ai judeţului îl întâmpinară, cale de o leghe înainte, cu multă cinste şi daruri. În capul lor era episcopul catolic Dimitrie Napras, încongiurat de tot clerul său. El felicită în numele poporului pe domn de sosirea sa, urându-i tot felul  de fericiri, o domnie vecincă asupra ţării Ardealului, ce el dobândise cu sabia, o viaţă îndelungată şi izbânzi multe, care să se adauge unele peste altele. (…) Intrarea s-a făcut prin poarta Sf. George (n.a. Sf. Gheorghe, Poarta de est a Cetății medievale). De la această poartă până la Palatul Domnesc (n.a. Paltul Principilor, care se păstrează și în zilele noastre), stă înşiraţi ostaşii de ambele părţi ale uliţei în mai multe rânduri, în dosul cărora se grămădise mii de mii de popoare.Inainte venea episcopul şi clerul său, isnafurile (corporaţiile) oraşului, apoi o bandă de muzică ce se compunea din opt trâmbiţe, care cu multă armonie modula sonurile lor, de atâtea tobe de oţel pe obiceiul turcesc, de un bun număr de flaute şi flaşinete. În urma acestei orchestre, venea Mihai, călare pe un măreţ cal alb. Opt paji investiţi cu o mare eleganţă  încongiura calul domnitorului. Înaintea lui opt  seizi duceau de frâu opt cai acoperiţi cu şele preţioase, lucrate cu aur şi argint şi împodobiţi cu pene mari. Mihai purta pe cap un calpac ungur..

copyright © 2024 mesagerul.ro