BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Primăria Sfântu Gheorghe a comandat peste 5.500 de teste COVID-19; vor fi testaţi şi taximetriştii

Primăria Sfântu Gheorghe a comandat peste 5.500 de teste COVID-19; vor fi testaţi şi taximetriştii

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 23 aprilie, 2020în: ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailPrimăria Sfântu Gheorghe a comandat peste 5.500 de teste de sânge pentru depistarea COVID-19, iar o parte dintre acestea vor fi distribuite cabinetelor medicale şi stomatologice din oraş care asigură servicii de urgenţă în această perioadă.De asemenea, vor fi folosite şi pentru testarea personalului asociaţiilor de proprietari şi taximetriştilor din oraş.“Primăria a comandat 5.575 de teste de sânge pentru depistarea coronavirusului şi au fost livrate 1.575 de bucăţi din această comandă. De asemenea, am mai primit 700 de teste de la două societăţi comerciale ca şi donaţie către Primărie. (…) Cabinetele de medicină de familie din Sfântu Gheorghe vor primi câte 25 de teste fiecare din partea Primăriei, o sută de teste am dat Direcţiei de Sănătate Publică Covasna, iar 50 de teste pentru Colegiul Medicilor Dentişti în vederea testării pacienţilor care beneficiază de servicii stomatologice de urgenţă. Am testat astăzi persoanele care se ocupă de încasarea cheltuielilor de întreţinere din cadrul asociaţiilor de proprietari şi urmează să testăm taximetriştii din oraş. Am încercat să identificăm câteva categorii profesionale a căror activitate este reglementată de Primărie şi care intră în contact cu foarte multe persoane. Restul testelor le vom folosi în funcţie de evoluţia epidemiei, poate în perioada următoare pentru a face o testare reprezentativă pentru populaţia oraşului. Dacă acest lucru nu este necesar acum, atunci vom folosi aceste teste la toamnă, în cazul în care se va pune din nou problema revenirii acestei epidemii”, a declarat primarul Antal Arpad.Potrivit acestuia, cele 1.575 de teste livrate deja au costat 30.0..

copyright © 2024 mesagerul.ro