Mesagerul.ro

Profesorul universitar emerit, doctor, IOAN SABĂU-POP, avocat, s

Profesorul universitar emerit, doctor, IOAN SABĂU-POP, avocat, s

  Îmi face bucurie și sprijin după puterile mele și pun nădejdea că prin alegerea Domnului Cucu Sebastian în demnitatea de deputat în Parlamentul României, va fi o victorie benefică pentru însănătoșirea climatului politic românesc.    Îndrăznesc, prin aceste rânduri cu gândul împlinirii mesajului meu, să le aduc aminte alegătorilor și întregii comunități din județul […] Articolul Profesorul universitar emerit, doctor, IOAN SABĂU-POP, avocat, susține candidatura lui SEBASTIAN CUCU apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

  Îmi face bucurie și sprijin după puterile mele și pun nădejdea că prin alegerea Domnului Cucu Sebastian în demnitatea de deputat în Parlamentul României, va fi o victorie benefică pentru însănătoșirea climatului politic românesc.    Îndrăznesc, prin aceste rânduri cu gândul împlinirii mesajului meu, să le aduc aminte alegătorilor și întregii comunități din județul Covasna că este foarte important, chiar vital pentru supraviețuirea rostului nostru străbun  pentru continuitatea flăcării speranței în vatra noastră milenară adânc înrădăcinată la poalele și pe crestele Carpaților Răsăriteni. Cunosc foarte bine realitățile sociale și etnice din județele în care românii sunt minoritari, pentru a-i salva de la sufocare trebuie să le fie auzit strigătul lor de speranță până nu va fi prea târziu. Românii din județele Harghita și Covasna care au rezistat dramatic dezrădăcinării, fiind supuși unui violent proces de deznaționalizare care a durat peste un mileniu, cu sacrificii de sânge și lacrimi nesfârșite, este imperios să fie auziți. Dacă, în sfârșit a venit și pe la noi democrația și libertatea post-decembristă, unii fie le înțeleg cu greu, fie cred că li se cuvine numai lor și deosebit de gălăgioși afișează revendicări și privilegii răscolite din negurile unor vremi feudale, pe care le contrapun principiilor fundamentale ce sunt dragi și peren națiunii române. În aceste condiții românii minoritari în zone tocmai din centrul țării sunt supuși discriminării chiar și în zilele noastre, nu se pot apăra singuri ca persoane, ca familie și comunitate, la avalanșa de acțiuni antiromânești sufocante îndreptate asupra lor. Pentru a face față în aceste vremuri tulburi, acum când chiar din interiorul firavei noastre democrații asistăm cu nedumerire la lipsa de reacție a autorităților statului, pentru a găsi un vector de îndreptare în ansamblu și pe particularități locale a societății românești este nevoie să fim reprezentați de români de valoare aleși din sânul nostru, care să cunoască „tot ce mișcă-n țara asta” cum a spus-o poetul național; pentru a da predictibilitate faptelor politice, care să fie în consens cu dezideratele naționale în România europeană. Un demnitar al României, cu înalte responsabilități în stat care să se călăuzească spre împlinirea cauzei naționale care este o tradiție prevăzută chiar în Constituție trebuie să întrunească calitățile de a fi: demn, cinstit, onest cu semenii, patriot, devotat prin muncă, profesionist și cu experiență în zona bunelor practici. Sunt convins că toate aceste calități le are juristul remarcabil Sebastian Cucu, om al locului, care a văzut lumina zilei între misterioasele coline ale satului Vâlcele, așezare cu ape tămăduitoare și ulițele pline de prunci care au dus cu vrednicie statornicia locului din generație în generație. Secvențe de viață comunitară creștinească și cu tradiții înveșmântate în straie bătrânești, cu policromia discretă care fac legătura între glia strămoșească și cerul înstelat, găsim la toate așezările românești din Covasna, ca de altfel în toată Transilvania, asemeni celor din Vâlcele, ca semn al dăinuirii noastre pe aceste binecuvântate plaiuri și ca argument definitoriu al unității de limbă și cultură tradițională ce își are certificatul de naștere încă din vremea de dinaintea vremurilor. Ca viitor deputat în Parlamentul României, domnul Sebastian Cucu va avea o datorie grea la care să lucreze cu sârguință clipă cu clipă, fără odihnă, de a face cunoscută viața românilor din zonă, de a fi sprijiniți să își dobândească ce li se cuvine, să le fie readuse în case și așezările lor speranțele așteptate că li se vor recunoaște drepturile de cetățeni onești, să le fie promovate și susținute interesele la nivel legislativ, guvernamental și în activitatea administrației publice locale. Sunt sate românești desființate, unele aproape de extincție, spre salvarea lor să se îndrepte decisiv autoritățile statului român, pentru că uite, trăim să vedem și acest paradox, anume că în România, cu guvern și alte autorități românești, tocmai românii au de suferit pentru simplul fapt că sunt români. Este un paradox, o anomalie ce va trebui foarte urgent să fie îndreptată prin legi și alte mijloace democratice, inclusiv prin vocea viitorului parlamentar votat în Covasna, de către alegătorii români, dar nu numai, să se alăture acestui demers și alți oameni de bună credință, de altă etnie care îl cunosc și prețuiesc pe Sebastian Cucu, nu demult prefectul lor prietenos și autoritar în egală măsură. România este a tuturor ce locuiesc pe meleagurile județului Covasna, dacă votul se va îndrepta spre cel mai bun, atunci, fără ezitare toți acei locuitori care doresc binele lor și al comunității covăsnene îi îndemn să îl voteze pe Cucu Sebastian. Este un bun funcționar, devotat binelui celorlalți și cumpănește premisa și apoi decizia gândită prin aceea că este pentru oameni, că ei sunt egali indiferent de origine și etnie și de rang, de unde rezultă că are calm și echilibru. După anii 1990, Covasna a mai adus în față o personalitate remarcantă și vrednică a locului, pe avocatul Adrian Vlad – Cășunean, care și-a îndeplinit cu cinste și onoare demnitățile de prefect al județului și de deputat, a făcut-o peste interesele meschine de partid și fără părtinire. Este un precedent care actualizat după oportunitățile prezentului va fi urmat de juristul Sebastian Cucu, cu bogată experiență juridică și administrativă, ce îi conferă poziția de reprezentativ om al cetății. A urmat o îndelungă sincopă, au fost tot felul de aventurieri și amatori, indivizi penibili care au făcut tot felul de complicități păgubitoare pentru masa de alegători, populația din zonă a trebuit să suporte trădarea și incompetența. Au fost însă „competenți” când și-au servit liota de lingăi și când au stat cu capetele plecate făcând sluji penibil în fața celor mai marilor pentru a le fi milă și să îi mai propună un mandat. Nu au contat pentru ei deopotrivă nici alegătorii secui, doar interesele personale, trădarea și carienismul veros și egoist cu orice preț. Nu-i amintim după nume, îi știți, vor coborî în latrina uitării acoperiți de trădare și rușine, dar pe care nu le simt, pentru că pe alte cărări și trecând de la un partid la altul încearcă să revină la ciolan. Sper ca ciolanul să fie aruncat și la locul unde va mirosi într-un anumit fel, toți acești neaveniți să se înghesuie și să se muște între ei.  E bine ca acest avertisment să îl aibă în vedere alegătorii pentru a nu mai fi păcăliți cu promisiuni deșarte despre bunătăți ce cad de pe mesele celor care ne distrug țara și fură bogățiile care ne-au mai rămas până acum. Mă bucur de confortul pe care mi-l dă Sebastian Cucu, care este dintr-o altă plămădeală, un român adevărat, creștin, disponibil în egală măsură pentru toți locuitorii din județul Covasna. Manifest gândul că va reface firele rupte de cei răufăcători și va fi un deputat, un demnitar după așteptările dumeavoastră. Dar și ale noastre, chiar dacă eu sunt MUREȘAN, cu toții trebuie să știm, chiar dacă unii ignoră, anume faptul că un deputat după ce depune jurământul devine reprezentantul națiunii române în întregul ei, face parte din reprezentanța națională a tării, singură purtătoare vie care este chemată să o poarte, să vegheze la suveranitatea națională. Alături de alții o va face după gândul nostru, așa cum și-a îndeplinit misiunea de prefect al județului, o perioadă de 5 ani. Și în încheiere deviza : Împreună cu voi, prin muncă, cinste, profesionalism, patriotism și credință în Dumnezeu ! Profesor universitar emerit, doctor Ioan Sabău-Pop, avocat  Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp Share Tweet Share Share Share  Îmi face bucurie și sprijin după puterile mele și pun nădejdea că prin alegerea Domnului Cucu Sebastian în demnitatea de deputat în Parlamentul României, va fi o victorie benefică pentru însănătoșirea climatului politic românesc.   Îndrăznesc, prin aceste rânduri cu gândul împlinirii mesajului meu, să le aduc aminte alegătorilor și întregii comunități din județul Covasna că este foarte important, chiar vital pentru supraviețuirea rostului nostru străbun  pentru continuitatea flăcării speranței în vatra noastră milenară adânc înrădăcinată la poalele și pe crestele Carpaților Răsăriteni.Cunosc foarte bine realitățile sociale și etnice din județele în care românii sunt minoritari, pentru a-i salva de la sufocare trebuie să le fie auzit strigătul lor de speranță până nu va fi prea târziu. Românii din județele Harghita și Covasna care au rezistat dramatic dezrădăcinării, fiind supuși unui violent proces de deznaționalizare care a durat peste un mileniu, cu sacrificii de sânge și lacrimi nesfârșite, este imperios să fie auziți.Dacă, în sfârșit a venit și pe la noi democrația și libertatea post-decembristă, unii fie le înțeleg cu greu, fie cred că li se cuvine numai lor și deosebit de gălăgioși afișează revendicări și privilegii răscolite din negurile unor vremi feudale, pe care le contrapun principiilor fundamentale ce sunt dragi și peren națiunii române. În aceste condiții românii minoritari în zone tocmai din centrul țării sunt supuși discriminării chiar și în zilele noastre, nu se pot apăra singuri ca persoane, ca familie și comunitate, la avalanșa de acțiuni antiromânești sufocante îndreptate asupra lor.Pentru a face față în aceste vremuri tulburi, acum când chiar din interiorul firavei noastre democrații asistăm cu nedumerire la lipsa de reacție a autorităților statului, pentru a găsi un vector de îndreptare în ansamblu și pe particularități locale a societății românești este nevoie să fim reprezentați de români de valoare aleși din sânul nostru, care să cunoască „tot ce mișcă-n țara asta” cum a spus-o poetul național; pentru a da predictibilitate faptelor politice, care să fie în consens cu dezideratele naționale în România europeană.Un demnitar al României, cu înalte responsabilități în stat care să se călăuzească spre împlinirea cauzei naționale care este o tradiție prevăzută chiar în Constituție trebuie să întrunească calitățile de a fi: demn, cinstit, onest cu semenii, patriot, devotat prin muncă, profesionist și cu experiență în zona bunelor practici.Sunt convins că toate aceste calități le are juristul remarcabil Sebastian Cucu, om al locului, care a văzut lumina zilei între misterioasele coline ale satului Vâlcele, așezare cu ape tămăduitoare și ulițele pline de prunci care au dus cu vrednicie statornicia locului din generație în generație. Secvențe de viață comunitară creștinească și cu tradiții înveșmântate în straie bătrânești, cu policromia discretă care fac legătura între glia strămoșească și cerul înstelat, găsim la toate așezările românești din Covasna, ca de altfel în toată Transilvania, asemeni celor din Vâlcele, ca semn al dăinuirii noastre pe aceste binecuvântate plaiuri și ca argument definitoriu al unității de limbă și cultură tradițională ce își are certificatul de naștere încă din vremea de dinaintea vremurilor.Ca viitor deputat în Parlamentul României, domnul Sebastian Cucu va avea o datorie grea la care să lucreze cu sârguință clipă cu clipă, fără odihnă, de a face cunoscută viața românilor din zonă, de a fi sprijiniți să își dobândească ce li se cuvine, să le fie readuse în case și așezările lor speranțele așteptate că li se vor recunoaște drepturile de cetățeni onești, să le fie promovate și susținute interesele la nivel legislativ, guvernamental și în activitatea administrației publice locale. Sunt sate românești desființate, unele aproape de extincție, spre salvarea lor să se îndrepte decisiv autoritățile statului român, pentru că uite, trăim să vedem și acest paradox, anume că în România, cu guvern și alte autorități românești, tocmai românii au de suferit pentru simplul fapt că sunt români. Este un paradox, o anomalie ce va trebui foarte urgent să fie îndreptată prin legi și alte mijloace democratice, inclusiv prin vocea viitorului parlamentar votat în Covasna, de către alegătorii români, dar nu numai, să se alăture acestui demers și alți oameni de bună credință, de altă etnie care îl cunosc și prețuiesc pe Sebastian Cucu, nu demult prefectul lor prietenos și autoritar în egală măsură. România este a tuturor ce locuiesc pe meleagurile județului Covasna, dacă votul se va îndrepta spre cel mai bun, atunci, fără ezitare toți acei locuitori care doresc binele lor și al comunității covăsnene îi îndemn să îl voteze pe Cucu Sebastian. Este un bun funcționar, devotat binelui celorlalți și cumpănește premisa și apoi decizia gândită prin aceea că este pentru oameni, că ei sunt egali indiferent de origine și etnie și de rang, de unde rezultă că are calm și echilibru.După anii 1990, Covasna a mai adus în față o personalitate remarcantă și vrednică a locului, pe avocatul Adrian Vlad – Cășunean, care și-a îndeplinit cu cinste și onoare demnitățile de prefect al județului și de deputat, a făcut-o peste interesele meschine de partid și fără părtinire. Este un precedent care actualizat după oportunitățile prezentului va fi urmat de juristul Sebastian Cucu, cu bogată experiență juridică și administrativă, ce îi conferă poziția de reprezentativ om al cetății.A urmat o îndelungă sincopă, au fost tot felul de aventurieri și amatori, indivizi penibili care au făcut tot felul de complicități păgubitoare pentru masa de alegători, populația din zonă a trebuit să suporte trădarea și incompetența. Au fost însă „competenți” când și-au servit liota de lingăi și când au stat cu capetele plecate făcând sluji penibil în fața celor mai marilor pentru a le fi milă și să îi mai propună un mandat. Nu au contat pentru ei deopotrivă nici alegătorii secui, doar interesele personale, trădarea și carienismul veros și egoist cu orice preț.Nu-i amintim după nume, îi știți, vor coborî în latrina uitării acoperiți de trădare și rușine, dar pe care nu le simt, pentru că pe alte cărări și trecând de la un partid la altul încearcă să revină la ciolan. Sper ca ciolanul să fie aruncat și la locul unde va mirosi într-un anumit fel, toți acești neaveniți să se înghesuie și să se muște între ei.  E bine ca acest avertisment să îl aibă în vedere alegătorii pentru a nu mai fi păcăliți cu promisiuni deșarte despre bunătăți ce cad de pe mesele celor care ne distrug țara și fură bogățiile care ne-au mai rămas până acum.Mă bucur de confortul pe care mi-l dă Sebastian Cucu, care este dintr-o altă plămădeală, un român adevărat, creștin, disponibil în egală măsură pentru toți locuitorii din județul Covasna. Manifest gândul că va reface firele rupte de cei răufăcători și va fi un deputat, un demnitar după așteptările dumeavoastră. Dar și ale noastre, chiar dacă eu sunt MUREȘAN, cu toții trebuie să știm, chiar dacă unii ignoră, anume faptul că un deputat după ce depune jurământul devine reprezentantul națiunii române în întregul ei, face parte din reprezentanța națională a tării, singură purtătoare vie care este chemată să o poarte, să vegheze la suveranitatea națională. Alături de alții o va face după gândul nostru, așa cum și-a îndeplinit misiunea de prefect al județului, o perioadă de 5 ani.Și în încheiere deviza : Împreună cu voi, prin muncă, cinste, profesionalism, patriotism și credință în Dumnezeu ! Profesor universitar emerit, doctorIoan Sabău-Pop, avocat 

copyright © 2021 mesagerul.ro