Mesagerul.ro

Rareş Bogdan (PNL): Când autonomia se cere a fi funcţională după criteriul etnic, avem o problemă

Rareş Bogdan (PNL): Când autonomia se cere a fi funcţională după criteriul etnic, avem o problemă

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, îi transmite preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, că în unele zone din România există autonomie de decizie şi afirmă că atunci când se cere ca autonomia să fie funcţională după criteriul etnic există “o problemă”.„Dragă Hunor, în Transilvania, precum ştii, românii şi maghiarii, românii şi saşii, românii şi toate minorităţile se înţeleg bine, muncesc împreună, se căsătoresc, fac copii, participă împreună la proiecte de dezvoltare, împart aceleaşi birouri, merg împreună în concedii. Cu toţii au un trecut istoric, strămoşi, şi totuşi, găsesc motive să fie fericiţi împreună. Sunt mai fericiţi dacă muncesc cot la cot. Îşi aleg autorităţile, consiliile locale şi judeţene, iar acolo unde primarii şi şefii de CJ au viziune, ingredientul etnic nu are relevanţă. Şi asta deoarece o şosea nu are culoare etnică. Nici un frigider, o linie de tramvai, o fabrică de lapte, un centru de cercetare sau o secţie de chirurgie. Ne operăm de apendicită în limba medicală. În urma alegerilor, rezultă majorităţi. Iar acestea, în anumite localităţi, ne arată că exista, deja, autonomie. Acolo unde secuii sunt majoritari, administraţiile decid, prin vot, cum se dezvoltă localităţile, cum se investesc banii. Cum se numeşte asta dacă nu autonomie de decizie? Clujul, Oradea, Sibiul, Miercurea Ciuc sau Botoşaniul funcţionează după aceleaşi reguli: efi..

copyright © 2024 mesagerul.ro