Mesagerul.ro

Sepsi SIC scoate la licitație echipament, în scop caritabil

Sepsi SIC scoate la licitație echipament, în scop caritabil

Echipa de baschet feminin ACS Sepsi-SIC a anunțat că scoate la licitaţie echipamentul alb din sezonul 2018-2019, precum şi echipamentul folosit la Naţionala României
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 17 decembrie, 2019în: ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailEchipa de baschet feminin ACS Sepsi-SIC a anunțat că scoate la licitaţie echipamentul alb din sezonul 2018-2019, precum şi echipamentul folosit la Naţionala României de căpitanul Annemarie Gödri-Părău, banii strânși urmând a fi direcționați către susținerea unei tinere care suferă de leucemie.Licitația a fost lansată în mediul online, pe pagina de Facebook a echipei și se va desfășura până vineri, 19 decembrie.„Banii adunaţi vor merge spre o cauză nobilă, pentru a ajuta la vindecarea jucătoarei Gereben Lívia de la Atomerőmű KSC Szekszárd.Livi are 20 de ani şi a fost diagnosticată în luna mai cu leucemie, formă acută mieloidă. A urmat trei tratamente de chimioterapie în ultimele luni și un transplant de măduvă în octombrie. Livi așteaptă acum acasă, în condiții sterile, pentru o recuperare completă, care poate dura luni întregi.”- au anunțat reprezentanții Sepsi SIC.Licitaţia a început de la suma de 100 de lei și se realizează pe pagina de Facebook a echipei, accesând https://www.facebook.com/sic.sepsi/photos/a.1636331946581007/2421382738075920/?type=3&theater.Sepsi-SIC se află pe locul 25 din lista de 100 de echipe de baschet feminin din Europa în clasamentul alcătuit de eurobasket.com. Portalul de specialitate a urmărit performanţele echipelor în campionatele naţionale şi în diferite competiţii internaţionale în ultimele 5 săptămâni. În această perioadă, echipa condusă de Zoran Mikes a obţinut 12 victorii şi 2 înfrângeri, obţinând 123 de puncte şi clasându-se astfel pe cea mai bună poziţie dintre echipele românești, se arată pe pagina Sepsi SIC.Ana Ciorici COSTACHESursa foto: Facebook- Sepsi Sic Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp

copyright © 2020 mesagerul.ro