Mesagerul.ro

Sf. Mihail şi Gavriil

Sf. Mihail şi Gavriil

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 08 noiembrie, 2019în: TradiţiiNiciun comentariu Listare Email  La dată neschimbată an de an, pe 8 noiembrie, credincioșii îi cinstesc pe  Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil, consideraţi conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul spre Rai. Din vechime se crede că ei vestesc tainele lui Dumnezeu şi îi protejează pe oameni de rele, veghiind în permanenţă la bine lor.   Există  şapte   asemenea sfinţi  în postura de căpetenii ale puterilor cereşti, cei mai cunoscuţi fiind Mihail şi Gavriil. Ființe divine, mereu prezente in viața oamenilor În Calendarul popular, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt percepuți ca niște  divinități, prezente întotdeauna în viața oamenilor. Ei veghează din Cer, dar și de pe Pământ asupra muritorilor, având grijă ca sufletele lor să fie curățite  cu prilejul Posturilor, rugându-se la Dumnezeu pentru ei.Sărbătoarea  amintită poartă un nume aparte, fiind numită a „Îngerilor”, întrucât  cetele acestor făpturi inefabile au rolul de a îndruma sufletelor credincioşilor. Se ştie că de cum ne naştem un înger se aşează pe umărul nostru, protejându-ne toată viaţa, ferindu-ne de rele. Potrivit miturilor străbune,  Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (care sunt socotiţi mai mari în gradul îngerilor, cunoscuţi şi drept Părinţi conducători) sunt înfăţişaţi în icoane  cu aripi,  purtând săbii în mână. Ocrotitori ai credincioşilor E cunoscut faptul că Arhanghelul Gavriil  a fost cel care a  anunţat-o pe Fecioara Maria de întruparea lui Iisus, fiind perceput în folclor ca un înger ce aduce bucurie, fiind un vestitor  al minunilor. Este socotit, de asemenea, ca un ocrotitor al  pruncilor şi al copiilor, dar şi al mamelor, în unele icoane fiind înfăţisat ţinând în mână o călimară şi o pană, simbol al rolului său de mesager.Celălalt personaj mitic, Arhanghelul Mihail, e investit cu puterea de a lupta împotriva forţelor malefice, fiindu-i încredinţată importanta îndatorire a de a păstra cheile Raiului.  În popor există credinţa că  atunci când  un creştin trage să moară, la căpătâiul lui vine şi veghează Arhanghelul Mihail. Dacă  în mod miraculos bolnavul  se vindecă, Sf. Mihail  va sta la picioarele acestuia. Dacă însă momentul morţii a sosit, Arhaneghelul se va muta la creştetul respectivului. Patroni ai caselor şi gospodăriilor  În popor Sfinţii Mihail şi Gavriil sunt consideraţi patroni ai caselor şi gospodăriilor,  iar data de 8 noiembrie reprezentă în Calendarul vechi popular hotarul dintre toamnă şi iarnă. Nicolae Macovei, un localnic de  ispravă din  Zagon, cea mai mare comună a judeţului Covasna,  ne spunea că străbunii socoteau că cei doi sfinţi au grijă să nu lase iarna să dea buzna dintr-o dată, luând sătenii pe nepregătite. Pe alocuri praznicul este supranumit şi „Toamna Arhanghelilor”, deoarece de multe ori vremea blândă te duce cu gândul la un sezon mai cald.În sâmbăta anterioară zilei Arhanghelilor Mihail și Gavriil se ţin Slujbe de pomenire a morţilor, se dă de pomană colaci, fructe, colivă de sufletul celor răposaţi. Sunt ofrande numite pe alocuri şi „Moşii de Arhangheli”, iar  în biserici se aprind lumânări atât pentru morţi, cât şi pentru vii. O datină semnificativă ..

copyright © 2024 mesagerul.ro