Mesagerul.ro

Sfânta Preacuvioasa Parascheva

Sfânta Preacuvioasa Parascheva

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 14 octombrie, 2019în: TradiţiiNiciun comentariu Listare EmailAstăzi, 14 octombrie, la mijlocul lunii lui „Brumărel” este cinstită Preacuvioasa Parascheva, care an de an se bucură de o tot mare veneraţie. Cu trei-patru zile înainte pelerini din întreaga țară merg la Iaşi, unde se găsesc moaştele sale, adăpostite, ocrotite şi venerate de de peste 250 de ani, pentru a se ruga şi a atinge racla cu rămăşiţele pământeşti ale Sfintei.A devenit o tradiţie ca zeci de mii de oameni să plece în pelerinaj spre Capitala de suflet a Moldovei, mânaţi de credinţă și respect, purtând în suflete un profund omagiu patroanei spirituale a urbei. Și anul acesta se înregistrează un flux considerabil de credincioși, semn că nădejdile, rugile, speranțele lor sunt foarte mari.Moaştele sale au fost aduse la Iași încă din anul 164, de către domnitorul Vasile Lupu, și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi.Sfințenie și bunătatePreacuvioasa Parascheva este considerată cea mai severă şi corectă dintre sfinte, apărând sub înfăţişarea unei bătrâne uscăţive. Este înveşmântată în alb, semn al purităţii, recunoscută ca protectoare a femeilor şi a celor ce călătoresc pe uscat, pe apă ori prin văzduh. De asemenea, veghează la sănătatea animalelor sălbatice şi a înaripatelor, existând mai multe basme cu acest subiect.Respectul faţă de Cuvioasă provine din sfinţenia şi din bunătatea ei, din iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni, ea oferind credincioşilor nu doar straiele şi bunurile sale materiale, ci multă încredere şi îmbărbătare în momentele grele, de boală şi suferinţă. Am întâlnit aceste sentimente stând de vorbă cu unii credincioşi din satul românesc Păpăuţi, unde lăcaşul de cult are Hramul acestei sfinte, fiind singurul din judeţul Covasna.Hram la Biserica din PăpăuţiCunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva este un personaj biblic venerat în Bisericile ortodoxe din România, Bulgaria, Grecia, Serbia şi în alte ţări de rit oriental. Sf. Muceniţă este considerată Ocrotitoarea Moldovei.Rămăşiţele ei pământene au fost aduse de la Constantinopol încă din anul 1641 pe timpul domniei lui Vasile Lupu, fiind aşezate în Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi. În anul 1888, racla a fost strămutată în incinta Catedralei Mitropolitane, după ce o minune a făcut să scape neatinsă dintr-un incendiu.Şi în prezent osemintele Cuvioasei Parascheva au rămas la vestita Catedrală din Iaşi, bucurându-se de cea mai mare popularitate între sfinţii ce au moaştele în România.În judeţul Covasna există numai o singura biserică, în satul Păpăuţi, ce are Hramul astăzi, de ziua pomenirii Sf. Muceniţe Parascheva.Îndemnul MântuitoruluiParascheva s-a născut în secolul al XI-lea la Epivat, o localitate de la ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Istanbul. Părinţii săi au fost oameni cu stare, credincioşi, respectabili. Pe când avea zece ani, copila a auzit în vis îndemnul Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”.A fost un mesaj care îi va schimba radical conduita, influenţându-i crucial scurta ei viaţă pământeană. În mod suprinzător pentru familie, cunoscuţi, dar şi pentru străini, mica Parascheva a început să manifeste o dărnicie dusă până la uitarea de sine, împărţindu-le sărmanilor tot ce-i aparţinea.S-a stins din viaţă la..

copyright © 2024 mesagerul.ro