Mesagerul.ro

Spectacol deosebit susținut de elevi și preșcolari, prin proiectul „Iubește-ți patria, copile”

Spectacol deosebit susținut de elevi și preșcolari, prin proiectul „Iubește-ți patria, copile”

260 de elevi și preșcolari de la unități de învățământ din județul Covasna au susținut miercuri, la sala festivă a Școlii Gimnaziale „Varadi Jozsef”
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 29 noiembrie, 2019în: ȘtiriNiciun comentariu Listare Email260 de elevi și preșcolari de la unități de învățământ din județul Covasna au susținut miercuri, la sala festivă a Școlii Gimnaziale „Varadi Jozsef” din Sfântu Gheorghe, un spectacol dedicat Zilei Naționale a României, în cadrul Festivalului de muzică și dans popular „Iubește-ți patria, copile”, evenimentul arătând faptul că formarea conștiinței moral-patriotice a tinerei generații fiind pe mâini bune.Evenimentul a făcut parte din proiectul educațional cultural –artistic, cu același nume, implementat de Asociația Pedagogilor Români (APR) din județul Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna, cu sprijinul Prefecturii Județului Covasna și al Secretariatului General al Guvernului.Proiectul s-a conturat cu timp în urmă și a crescut an de an, însă scopul organizatorilor a rămas același, de la înființarea APR: să promoveze în rândul publicului tânăr cunoaşterea şi respectarea valorilor fundamentale ale istoriei şi culturii românești, dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic și exprimarea prin comportament a identității naţionale.În deschiderea evenimentului, președinta APR  din județul Covasna, Loredana Muntean, a declarat:„Festivalul face parte din proiectul cu același nume, organizat de APR Covasna avându-i că parteneri ISJ Covasna și Instituția Prefectului Județul Covasna cu finanțare de la Secretariatul General al Guvernului României. Acest eveniment este dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României.  Scopul acestui proiect a fost promovarea valorilor naționale și populare în rândul elevilor și preșcolarilor pentru care am achiziționat 100 de costume populare cu care vor evolua pe scenă astăzi. Activitatea de astăzi este a doua parte a proiectului și cuprinde trei secțiuni: interpretare vocală, dans popular și recitare. Le urez succes micilor artiști și îi îndemn să lase emoțiile părinților pentru că ei astăzi vor fi cei mai buni.”Pe scenă au urcat, în total 260 de copii de la unități de învățământ din județ, de nivel preșcolar și până la nivel liceal, care au prezentat, sub  îndrumarea dascălilor lor, un amplu spectacol cuprinzând cântece patriotice, poezii, montaje literare, cântece și dansuri populare românești.La eveniment au participat numeroși invitați, printre care domnul George Surugiu din partea Secretariatului General al Guvernului României, domnul Sebastian Cucu, Prefectul Județului Covasna, doamna Marcela Ștefu, inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Covasna și doamna Florica Nica, inspector ISJ Covasna, cadre didactice, părinți, bunici și nu numai, sala devenind, încet, încet, neîncăpătoare.„Eu le mulțumesc tuturor copiilor, elevilor, cadrelor didactice și părinților pentru implicare, răbdare și dăruire. Mulțumirile mele se îndreaptă acum în final de proiect echipei de lucru, cu ajutorul căreia am dus la bun sfârșit activitatea: prof. Stefu Marcela, Nica Florica, Dobrean Maria, Gavrilă Luminița, Suciu Roxana, Turcu Larisa, Dobrinas Ana Maria, Maghiar Maria Magdalena. La acest festival au participat 260 de copii din Județul Covasna, de la nivel preșcolar până la cel liceal. A fost o atmosferă de sărbătoare și sper că această să se prelungească până duminică 1 Decembrie, când vom sărbători cu adevărat Ziua Națională a României.”- a spus președinta Asociației, Loredana Muntean.Așa cum dânsa a precizat, Festivalul a fost, de fapt, cea de-a doua activitate a proiectului din acest an, după Simpozionul cu tema „Păstrarea identității naționale într-o comunitate multietnică”, ce a avut loc în data de 6 noiembrie 2019.Cea de-a treia activitate a proiectului a vizat promovarea costumului popular românesc specific arealului etno-folcloric al județului Covasna, prin achiziționarea a 100 de costume populare românești realizate de meșteri recunoscuți, care respectă tradițiile populare specifice portului țărănesc autentic din regiune.Costumele populare au fost utilizate de preșcolari, elevi și cadre didactice, atât în cadrul Festivalului de muzică și dans popular „Iubește-ți patria, copile”, cât și cu ocazia altor acțiuni viitoare dedicate promovării valorilor culturale tradiționale ale românilor din județul Covasna.Proiectul s-a conturat cu timp în urmă, a crescut an de an, însă scopul organizatorilor a rămas același, de la înființarea APR: să promoveze în rândul publicului tânăr cunoaşterea şi respectarea valorilor fundamentale ale istoriei şi culturii românești, dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic și exprimarea prin comportament a identității naţionale.„Asociația Pedagogilor Români din Județul Covasna (APR) și-a asumat, încă de la înființare, misiunea de a valoriza tradiţiile folclorice ale poporului român în contextul actual socio-cultural, prin crearea condițiilor care să faciliteze preluarea tezaurului artei populare strămoșești de către generațiile tinere. Pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos şi autentic, membrii asociației – educatori, învățători, profesori ș.a. – depun eforturi constante pentru educarea preșcolarilor și elevilor în spiritul aprecierii portului popular, ca simbol al valorificării și păstrării datinilor și obiceiurilor străvechi. Principiul călăuzitor în această activitate a pedagogilor români din județul Covasna consideră tradiţiile româneşti ca reprezentând valori inegalabile şi incontestabile ale poporului nostru, care trebuie promovate și onorate indiferent de moda și evenimentele lumii moderne. Principalele obiective ale proiectelor și activităților desfășurate de APR vizează păstrarea și promovarea valorilor culturale naționale, educarea sentimentului de dragoste faţă de artă, cultură şi patrie, precum și încurajarea creaţiei artistice în rândul școlarilor și preșcolarilor.”- a transmis președinta APR Covasna, prof. înv. preșcolar Loredana Muntean.Ana Ciorici COSTACHE Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail

copyright © 2019 mesagerul.ro