Mesagerul.ro

Spitalul Judeţean de Urgenţă va primi un laborator de biologie moleculară pentru testare COVID-19

Spitalul Judeţean de Urgenţă va primi un laborator de biologie moleculară pentru testare COVID-19

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va fi dotat cu un laborator de biologie moleculară pentru testare COVID-19, printr-o donaţie făcută de o firmă
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 02 aprilie, 2020în: ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailSpitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va fi dotat cu un laborator de biologie moleculară pentru testare COVID-19, printr-o donaţie făcută de o firmă austriacă, ce deţine mai multe fabrici de prelucrare a lemnului în ţara noastră, printre care una şi în judeţul Covasna.Managerul spitalului, András-Nagy Róbert, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă online, că această linie de laborator va ajuta la diagnosticarea mai rapidă a COVID-19, scurtând perioada de aşteptare a rezultatelor de la câteva zile la numai câteva ore.Acesta a mai menţionat că echipamentul va putea fi folosit pe viitor şi la diagnosticarea altor afecţiuni medicale.„Dacă, până acum, după recoltarea probelor trebuia să aşteptăm rezultatul testului până la câteva zile, cu ajutorul acestui aparat rezultatul vine în două – maximum patru ore, cu o probabilitate de 100% (…) Nu e doar un aparat, ci o linie completă de laborator (…) Vorbim despre un aparat complet automatizat (…) Testarea rapidă este, în momentul de faţă, foarte importantă, mai ales în acele situaţii în care este crucial timpul de confirmare sau de infirmare a suspiciunii de COVID. Înseamnă timp câştigat în stabilirea tratamentului şi a conduitei medicale (…) Pe de altă parte, un alt aspect important este că pe viitor cu aceste aparate vom putea să diagnosticăm cu celeritate şi să punem diagnostic mult mai precis în diferite alte situaţii”, a declarat András-Nagy Róbert.Reprezentanţii companiei HS Timber Productions au precizat că linia de laborator ce urmează să intre în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe are o valoare de 100.000 de euro.Potrivit acestora, compania a donat echipamente şi unor spitale din judeţele Suceava şi Bacău, valoarea totală a acestora fiind de 1,2 milioane de lei.„Compania a donat două laboratoare de biologie moleculară spitalelor din Sfântu Gheorghe şi Comăneşti în valoare totală de peste 1.000.000 de lei. Această donaţie o completează pe cea de peste 23.300 de materiale sanitare pentru activităţile de prevenţie către unităţile medicale din Sfântu Gheorghe şi Rădăuţi, a cărei valoare s-a ridicat la peste 128.000 de lei. Mai mult, în oraşul Siret, compania a pus la dispoziţia autorităţilor locale facilităţi de cazare pentru personalul medical în perioada stării de urgenţă, iar în judeţul Alba a donat două aparate de prelucrare a testelor de diagnosticare pentru laboratorul Direcţiei de Sănătate Publică”, au menţionat aceştia.Compania a donat recent mai multe materiale şi echipamente de protecţie şi Direcţiei de Sănătate Publică Covasna, printre care 500 de mănuşi şi 136 combinezoane, 100 perechi de încălţăminte de unică folosinţă, 100 de ochelari de protecţie şi 100 de măşti de protecţie respiratorie FFP1.Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a menţionat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că laboratorul urmează să fie pus în funcţiune în cel mult trei săptămâni.Totodată, a amintit că Spitalul Judeţean de Urgenţă a semnat un contract cu o clinică medicală privată din municipiul Sfântu Gheorghe pentru efectuarea de teste COVID, iar Consiliul Judeţean a alocat fonduri suplimentare în acest scop.„Azi, în şedinţa Consiliului Judeţean am alocat 300.000 lei Spitalului Judeţean pentru amenajarea laboratorului de testare COVID-19, care va avea trei-patru camere (…) De asemenea, am alocat încă 958.000 de lei, în primă fază, pentru 3.000 de teste”, a precizat Tamas Sador.El a menţionat că în ultima perioadă mai multe firme şi organizaţii nonguvernamentale din judeţul Covasna au făcut donaţii pentru instituţiile medicale aflate în prima linie de luptă împotriva noului coronavirus.Oana Mălina Negrea/ AGERPRESVrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp

copyright © 2020 mesagerul.ro