BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Sute de elevi și zeci de cadre didactice s-au implicat în proiectul „Diversitate și egalitate”

Sute de elevi și zeci de cadre didactice s-au implicat în proiectul „Diversitate și egalitate”

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 16 decembrie, 2019în: Educaţie/CulturăNiciun comentariu Listare EmailAsociația „Cadincas” a Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe a încheiat, recent, prima ediție a simpozionului județean „Diversitate și egalitate”. Proiectul a avut scopul de a contribui la reducerea marginalizării copiilor cu Cerințe Educative Speciale (CES) și cu dificultăți de învățare, precum și la schimbarea mentalităților și atitudinilor față de aceștia.Proiectul a fost inclus în Calendarul Activităților Educative Județene (CAEJ) 2019-2020 și a cuprins două secțiuni. Prima secțiune a fost dedicată organizării unor ateliere meșteșugărești tradiționale, destinate elevilor din ciclul primar de la secția română și secția maghiară, elevi cu CES integrați în învățământul de masă și din învățământul special.Elevii au participat la ateliere, organizați pe grupe, conform unei programări. Au fost îndrumați de specialiști în domeniu, invitați pentru buna desfășurare a activităților. Astfel, s-au desfășurat următoarele ateliere: modelarea lutului, la care au participat elevi de la învățământul tradițional, elevi cu CES integrați  și de la Școala Specială Sfântu Gheorghe, secția maghiară și secția română. Pentru acest atelier au fost invitați specialiști de la Fundația <<GUZSALYAS>> , care le-a explicat elevilor cum trebuie să procedeze corect pentru a prelucra lutul și a obține obiectele dorite; pictură pe sticlă la care au participat toți elevii Școlii Gimnaziale <<Nicolae Colan>>, inclusiv cei integrați, fiecare clasă realizându-și sigla; prelucrarea pâslei/confecționarea obiectelor din pâslă. Elevii au confecționat diferite obiecte din pâslă  (podoabe de Crăciun) și au împodobit bradul de Crăciun din holul școlii. De asemenea, s-au derulat ateliere de pictură pe lemn, la care au participat elevi de la învățământul tradițional, elevi cu CES integrați  și de la Școala Specială Sfântu Gheorghe. Elevii au pictat pe lemn și au confecționat podoabe de Crăciun. Pentru toate activitățile prezentate mai sus, au fost achiziționate materialele necesare: acuarele, sticlă, lemn, pensule, lut etc. ”- au transmis coordonatorii proiectului, prof. Maria Dobrean și Adriana Cornea.Cea de-a doua secțiune a constat în organizarea unui simpozion cu tema „Strategii de lucru eficiente în integrarea școlară a copiilor cu CES”. Grupul țintă a fost format din cadre didactice din județul Covasna din învățământul tradițional și învățământul special. Astfel, la finele lunii octombrie, a apărut pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Covasna anunțul pentru Simpozionul Județean cu tema „Strategii de lucru eficiente în integrarea școlară a copiilor cu CES” (anunțul a cuprins Reglamentul de participare și Fișa de înscriere).Înscrierea cadrelor didactice participante la simpozion s-a făcut pe baza unui formular pe care . fiecare dascăl l-a trimis on-line, odată cu lucrarea, până la data de 15 noiembrie 2019. Simpozionul a a..

copyright © 2024 mesagerul.ro