Mesagerul.ro

Tradiţii: Cei 40 de Sfinţi Mucenici

Tradiţii: Cei 40 de Sfinţi Mucenici

   După Sărbătorirea Femeii pe data de 8 martie, iată o zi mai târziu  credincioșii  îi pomenesc pe cei 40 de Sfinţi Mucenici, oşteni credincioşi care şi-au
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 09 martie, 2020în: TradiţiiNiciun comentariu Listare Email   După Sărbătorirea Femeii pe data de 8 martie, iată o zi mai târziu  credincioșii  îi pomenesc pe cei 40 de Sfinţi Mucenici, oşteni credincioşi care şi-au sacrificat viaţa întru Hristos.    Tot din această zi de 9 martie  în calendarul popular apar consemnaţi şi „Moşii”, care conform tradiţie continuă zilele capricioase ale „Babelor”, cu alternanţe de temperatură şi unele precipitaţii, semn că primăvara îşi intră treptat în drepturi.  Sacrificiu suprem  Referindu-ne la semnificaţia evenimentului biblic să precizăm că povestea celor 40 de Mucenici  din Sevastia  este tragică.  Iniţial aceştia  fuseseră soldați  în slujba împăratului roman Licinius. Numai că fiind creştini, nu erau pe placul autorităţilor. Ca atare,  acestea  au  încercat prin diverse metode să-i facă să  renunţe la convingerile  lor religioase, la  credinţa în Iisus, şi să se închine şi ei idolilor, ca toţi ceilalţi.  La început oştenii au fost luaţi cu vorba bună, oferindu-li-se daruri şi promisiuni de mărire, după aceea s-a trecut la represalii. Au fost aruncaţi în închisoare, loviţi cu pietre, bătuţi timp de opt zile, iar în final condamnaţi la moarte prin îngheţare în Lacul Sevastiei.Numai că în noaptea fatidică s-au întâmplat nişte minuni,  apa lacului s-a încălzit în mod inexplicabil, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi luminoase s-au pogorât deasupra capetelor mucenicilor!Auzind despre aceste miracole guvernatorul provinciei  a poruncit  ca oştenilor să le fie zdrobite oasele picioarelor, fiind  lăsaţi să moară pe câmp în chinuri groaznice. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac… Iată numele Sfinţilor Mucenici: Acachie, Aetie, Aghie, Aglaie, Alexandru,  Atanasie, Candid,  Chirion, Chiril, Claudie, Domeţian, Domnos, Ecdit, Eutihie, Evnichie, Filoctimon, Flavie,  Gaie, Gorgonie, Hudion,  Ieraclie, Ilie, Ilian,  Ioan, Isihie, Leontie, Lisimah, Meliton, Nicolae, Prisc, Sacherdon, Severian,  Sisinie, Smaragd, Teofil,  Teodul, Valent, Valerie, Vivian, Xantie.Praznicului  din 9 martie  i se mai spune şi “Ziua celor fără nume”, adică a bărbaţilor care nu poartă apelativul  vreunuia dintre sfinţii pomeniţi.                                       Delicatese culinare specifice Gospodinele  experimentate, dar şi cele  tinere  care au învăţat de la mame sau bunici meşteşugul  pregătirii unor împletituri dulci cu nume explicit,  ştiu că de Ziua celor 40 de Sfinţi Mucenici este datina preparării unor  asemenea bunătăţi.  Practic sunt nişte dulciuri din aluat ce imită cifra 8 şi care poartă denumiri ce variază în funcţie de anumite  zone ale României: mucenici, sfinţişori, brânduşei, măcinici ori brădoşi.De fapt, există două  categorii de asemenea produse tradiţionale: pe de-o parte  sunt colăceii ceva mai mari; pe de alta, nişte  figurine   îmbibate  în  sirop. Cele din prima categorie se prepară mai ales prin părţile  Moldovei.  Forma  8  reprezintă o stilizare a fiinţei umane, dar şi  cele opt zile cât au fost torturaţi  oştenii care credeau în Iisus Hristos.  Preparatatele   moldoveneşti sunt  mai consistente, pufoase, foarte dulci, fiind făcute din aluat de cozonac, unse apoi cu miere, iar deasupra au presărată  nucă macinată. Mucenicii pot lua şi alte forme, de pildă de albină, porumbel sau de om.În alte zone, inclusiv în judeţul Covasna, mucenicii sunt cu zeamă, au dimensiuni mici, fiind şi ei preparaţi tot din aluat în formă de ∞, dar fierţi apoi în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă, simbolizând… lacul în care au fost aruncați cei 40 de Sfinţi pentru a fi exterminaţi.Sub orice formă s-ar prepara, mucenicii au mare căutare la cei mici şi cei mari,  existând obiceiul  de a fi oferiţi în dar spre pomenirea morţilor. Cinstirea martirilorAtât în mediul rural, cât şi cel urban încă  se păstrează  obiceiul  de a mânca pe 9 martie tradiţionalii mucenici  şi a bea mai multe pahare de vin. Unii bărbaţi  care, chipurile ţin la tradiţie”, susţin că ar trebui date pe gât nu mai puţin de…40 de păhărele, câte unul pentru fiecare  martir, acest ritual bahic urmând să le aducă  noroc tot anul.Numai că după ingerarea unei  asemenea cantităţi de băutură temerarii ajung inevitabil „pulbere”, încât  trebuie căraţi acasă  în spate de  tovarăşii de la cârciumă…Pe vremuri se practica  prin  sate asemenea deprinderi ritualice, dar treptat s-a ajuns la moderaţie în consumul băuturii, închinându-se doar simbolic pentru cei 40 de sfinţi.Nenea Nicu Boriceanu, din Floroaia, mi-a confirmat acest lucru, precizând că a apucat în tinereţe acest obicei ciudat, menit, chipurile, să alunge…frigul şi să  grăbească  sosirea primăverii.Bătrânii spuneau că dacă plouă  pe  9 martie, aşa va fi vremea şi  de Paşte,  iar dacă tună,  sezonul călduros va fi prielnic  culturilor. Pomeni Stimaţi cititori,  reţineţi că astăzi  este o dată importantă în Calendarul bisericesc ortodox, când este bine să ne gândim la cei plecaţi dintre noi, să facem mici pomeni, respectând astfel datinile străbune.  Porţile Raiului se deschid… În  credința populară în această zi specială se deschid Porțile Raiului, precum şi mormintele, de aceea se oficiază în lăcaşurile de cult ortodoxe Slujbe speciale, pomenindu-se răposaţii.Apoi femeile împart în curtea bisericii atât la sărmani, cât şi  la alte persoane venite la cimitir pomeni, pachete cu alimente de post, mucenici şi pahare cu vin. În nici un caz…40 de persoană (!), cum şuguiesc unii.Este interesant că indiferent de modalitatea de pregătire a mucenicilor, toţi au aceeași formă antropomorfică, un opt stilizat, ce ne duce cu gândul la trupul uman.Pe lângă praznicul  celor 40 de Sfinţi Mucenici, data de 9 martie însemna în  vechime şi începutul Anului agricol. Horia C. Deliu Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp

copyright © 2020 mesagerul.ro