Mesagerul.ro

UNITATEA VALAHICĂ A EUROPEI − IDEALUL PUBLIC AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI     

UNITATEA VALAHICĂ A EUROPEI − IDEALUL PUBLIC AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI     

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 13 ianuarie, 2020în: File de istorieNiciun comentariu Listare Email                                                                                                                                           Moto: Aș vrea să văd realizat un proiect pentru prosperitatea  spirituală a                                                                românilor, … Trebuie să fim convinși că „la început a fost cuvântul”.                                                                                                                Acad. Ion Aurel Pop Noi, românii, ne-am răspândit cu un entuziasm de parcă nu doar România, ci toată Europa ar fi a noastră. Nu numai că purtăm în noi această predispoziție, dar Europa, chiar, este a noastră, fiindcă Europa întreagă este de esență valahică.În beneficiul adevărului științific, spre știința noastră și a tuturor, a venit timpul să clamăm, sus și tare, că oriunde ne-am afla în Europa ne simțim acasă, întrucât neamurile europene au originea noastră valahă, chiar dacă vorbesc zeci de limbi și sute de dialecte diferite. Suntem națiunea matcă, și prin urmare, purtăm toate potențialitățile celorlalți.  Ca dovadă că am continuat să fim ceea ce suntem încă de la facerea lumii civilizate, e oportun să reținem că până, și în evul mediu, regalitatea normandă s-a întemeiat prin știința, efortul și curajul dacului carpatin Rolo, fără de care istoria Europei ar fi fost cu totul alta (http://www.formula-as.ro/2017/1287/societate-37/dacii-din-normandia-rollo-lupul-cel-vestit-22926). Anterior, în perioada antichității, vocația de întemeietori a vlahilor de la Dunărea de Jos a fost recunoscută și de arheologii spanioli, care au arătat că pe la anul 300 î.Hr. niște iliri dunăreni, Ilercavonii, Ilergeții și Indigeții, se aflau, deja, în componența populațiilor iberice (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Iberia_300BC.svg). Și mai timpuriu, în epoca bronzului, Ligurii, (http://fr.wikipedia.org/wiki/Ligures; https://en.wikipedia.org/wiki/Ligures), neam cu vechi rădăcini ilirice plantau în Vestul Europei toponime cu rezonanță valahică: Vilhosc, Velasco, Vanasque, Balasco etc.Ca promotori ai civilizării pe baza legilor divine, vlahii au și fost înscriși în Cărțile Sacre ale omenirii, începând cu Rig-Veda, veche de peste trei mii de ani. Numai și numai în virtutea a ceea ce eram cu adevărat, popoarele lumii ne-au denumit Hiperboreea, Axis Mundi, Cardines Mundi sau Polus Geticus. Or, ca să avem viitor, trebuie să ne trăim prezentul la cotele de azi, dar …, dar asumându-ne statutul care ni s-a dat de la facerea lumii. Pentru noi, dar mai ales pentru reușita întregului ansamblu european, trebuie să ne asumăm cu responsabilitate și pe deplin acest statut. Altfel, nu se poate.Unitatea națiunii europene, atât de necesară redresării noastre, se poate edifica pe temeiuri ontologice, iar printre primii, care au recunoscut la nivel de principiu unitatea de neam a europenilor, a fost chiar Ferdinand de Saussure, întemeietorul lingvisticii moderne, care la cursurile sale, ținute prin anii 1909-1910, a arătat că: „limba este document istoric; faptul că limbile indo-europene formează o familie ne face să tragem concluzia că există un etnitism primitiv, ale cărei moștenitoare, …, prin filiație socială sunt toate națiunile ce vorbesc astăzi aceste limbi.” (Cursul, pag.227). Gândind din perspectiva înrudirii reale a limbilor, F. de Saussure nu a ezitat să postuleze faptul că toate neamurile acestea alcătuiesc o familie, care își vor regăsi unitatea odată cu recunoașterea neamului matcă, numit etnitism primordial.Așadar, unitatea națională a Europei, condiție sine-qua-non pentru viabilitatea Uniunii Europene, va deveni fapt numai dacă se întemeiază pe acest criteriu ontologic de unitate, bine susținut și de gândirea filosofică germană, care, în mod similar, a postulat faptul că Europa s-a dezvoltat pornind de la patria primordială, numită Urheimat, care era locuită de poporul primordial, numit Urvolk, vorbind limba primordială, numită Urschprache.În deplin acord cu aceste postulări, Marija Gimbutas stabilește pe temeiul dovezilor arheologice că „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500 – 3.500 î.Hr … ”. La rândul său, William Schiller, arheolog american, arată că „Civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul român, răspândindu-se apoi, atât spre răsărit, cât și spre apus, …”. Alte patruzeci de somități, citate în ultima vreme de numeroase publicații, printre care și BistrițaNews, consolidează aceste concluzii (http://bistritanews.ro/index.php?mod=article&cat=18&article=17356) și cu toate acestea nu reușim valorificarea lor, numai fiindcă nu am făcut efortul, obligatoriu pentru fiecare dintre noi, subliniez: pentru fiecare dintre noi, de la opincă la Vlădică, de a cunoaște și de a ști pe de rost aceste concluzii, pentru ca prin tot ceea ce gândim, vorbim și facem să ne comportăm la înălțimea menirii românilor în lume. Ca să putem trăi respectându-ne pe noi înșine, trebuie să ne cunoaștem adevărata identitate, pentru ca în numele ei să ne asumăm misiunea, prin care să dăinuim, fiindcă un neam nu poate dăinui decât devenind util lumii, așa după cum arată (https://sputnik.md/moldova_romania_society/20160425/6207123.html) și politologul rus Bovdunov  „Neamul este comunitatea care trăiește în istorie și are misiune istorică. Dacă neamul nu are misiune în istorie, dispare ca subiect suveran.”Prin urmare, ca să trăim ca români, trebuie să ne asumăm misiunea specifică nouă, românilor, și ea decurge din faptul că reprezentăm națiunea matcă a lumii civilizate. Urmându-ne menirea, avem datoria de a ne asuma un anume rol în edificarea și buna funcționare a Uniunii Europene, conștienți fiind de faptul că unitatea în diversitate nu se poate înfăptui altfel decât prin recunoașterea națiunii matcă, această recunoaștere fiind singurul mod, prin care se poate înțelege și conștientiza înrudirea reală a neamurilor europene. Acum în Uniunea Europeană se promovează ideea națiunii civice, dar conștiința europenilor prea este dominată de atașamentul etnic, pentru a nu plasa edificarea națiunii europene la joncțiunea dintre realitățile etnice și imperativele civice. Dată fiind înrudirea etnică reală a neamurilor europene, Etnicul și Civicul în Uniunea Europeană nu se exclud, ci se potențează reciproc.Spre marea șansă a revigorării Uniunii Europene, explozia informațională a scos și scoate la lumină tot mai multă informație primară, care confirmă concluziile zecilor de savanți, reuniți de convingerea că “Civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul român”.   O asemenea mărturie (informație), pe care o numim primară, fiindcă nu a fost modificată în timp, provenind intactă din epoca, când a fost creată, ne-o oferă Lupoaica de pe Capitoliu. Ca statuie adorată în Forul Roman, ea reprezintă cel mai autorizat document public emis cândva de Antica Romă. Ca operă de artă, ea poartă un mesaj plastic, care certifică pentru întreaga lume adevărata relație dintre micul trib de început al latinilor din Lațiu și neamul românesc. Motivați de profunda lor convingere întemeiată pe faptele trăite și pentru a reda adevărul, latinii au modelat pe corpul Lupei Capitoline penele cu multă meticulozitate, parcurgând șira spinării și  linia omoplaților, dar mai ales tot gâtul, care e mai lung decât dimensiunea anatomică, vroind să exprime faptul că Lupoaica de pe Capitoliu reprezintă Stindardul Dacic. Prin eternitatea statuii de bronz, latinii încredințau posterității, în mod public, adevărul că Romulus și Remus s-au format ca întemeietori ai Romei Antice, după ce s-au hrănit la sânul spiritualității de la Dunărea de Jos desemnată de Stindardul cu cap de lup (https://rmj.com.ro/articles/2016.1/RMR_Nr-1_2016_Art-18.pdf). De aici și asemănarea profundă dintre limba latină și limba română, magistral pusă în evidență chiar de un latinist consacrat, dar și intransigent, cum este domnul Prof.Univ.Dr. Ion Coja.Da, asemănările dintre limba latină și limba română sunt profunde, numai că Lupoaica de pe Capitoliu exprimă prin mijloace plastice, dar în mod clar, că spiritualitatea Stindardului Dacic este matricea care i-a hrănit pe Romulus și Remus. Nici nu vom mai zăbovi asupra altor controverse, total anacronice și inutile, de vreme ce existența omonimelor româno-latine blochează, la nivel de principiu și definitiv, ideea nefericită că nu numai învinșii împăratului Traian, ci și dacii liberi ar fi învățat latina.Așadar, adresându-se oricărui privitor Lupoaica de pe Capitoliu dovedește, în mod peremptoriu, că pentru latini, ca și pentru toate națiunile europene, națiunea matcă este națiunea celor de la Dunărea de Jos, numiți volohi sau vlaki, tocmai fiindcă s-au ilustrat, încă de la facerea lumii, prin stindardul cu cap de lup, lupul numit și volk.Tot în numele acestei spiritualități valahice, întemeietoare de lume civilizată, urmașii dacului întemeietor, Rolo, au moștenit același simbol reprezentat ..

copyright © 2024 mesagerul.ro