Mesagerul.ro

Vacanţă în tinda bisericii

Vacanţă în tinda bisericii

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 24 octombrie, 2019în: ȘtiriNiciun comentariu Listare Email     În perioada vacanţei de vară 2019, copiii Parohiei Covasna – Voineşti au derulat o serie de activităţi în cadrul proiectului Vacanţă în tinda bisericii realizat cu sprijinul Primăriei Covasna, Asociaţiei Cultural-Creștine Justinian Teculescu şi Parohiei Covasna – Voineşti, sub îndrumarea preotului paroh, Ioan-Ovidiu Măciucă şi doamnei profesoare de religie Dochiţa-Maria Măciucă. Activităţile au fost multiple : ateliere de creaţie şi de pictură religioasă; masă rotundă cu poezie religioasă şi istorică; s-au acordat premii şi diplome; scenetă închinată „Naşterii Maicii Domnului”; copiii au fost recompensaţi cu dulciuri şi premii; drumeţii în împrejurimile oraşului şi pe trasee montane marcate; „Iubim animalele şi natura”- vizită la Grădina Zoo din Brașov şi la Planetariul din incintă, deschis de curând; Concursul „Domnitori, sfinţi apărători a..

copyright © 2024 mesagerul.ro