Mesagerul.ro

Volumul Pelerinaj la izvoarele Vieții – un valoros îndreptar duhovnicesc adresat, cu prioritate, tinerilor

Volumul Pelerinaj la izvoarele Vieții – un valoros îndreptar duhovnicesc adresat,  cu prioritate, tinerilor

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 15 aprilie, 2020în: Educaţie/CulturăNiciun comentariu Listare EmailRecent la Editura Eurocarpatica a apărut volumul Pelerinaj la izvoarele Vieții.Publicistul, eseistul, poetul și „omul rugăciunii, al vorbirii cu Dumnezeu” Valeriu Tănasă, în vârstă de 61 de ani, este autorul volumelor Lumina cu țărmul înghețat, Editura Pro Plumb, Bacău, 2010 (Poeme), Rostiri ziditoare, Editura Eurocarpatica, 2013 Sfântu Gheorghe și Popasuri ortodoxe românești, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe (articole, eseuri, poeme, reportaje, recenzii etc.) și al unei bogate activități publicistice în presa scrisă și online, desfășurată timp de un sfert de secol. Valeriu Tănasă a debutat în revista Astra de la Brașov, în anul 1995, cu poezie și a continuat să publice poeme în revistele România literară (martie 1996) și Ateneu (februarie 1997). În perioada 2002-2015, publică articole de atitudine religioasă, socială și culturală în ziarul Viața băcăuană, eseuri și articole cu tematică literară, teologică și culturală, în revistele Vatra veche (2012-2019) și Credința ortodoxă (2002-2019), eseuri, poezie și articole cu tematică literară și de atitudine, în revista Plumb (2007-2016), articole de atitudine cultural-socială, etnică și religioasă, în Actualitatea românească, ziarul românilor din Roma (2011-2012), articole cu tematică culturală, literară, istorică, multietnică și de unitate națională, în bilunarul Condeiul ardelean, din Sfântu Gheorghe (2017-2019), în revista Porunca iubirii, din Făgăraș (2015-2019) și ziarul Ceahlăul din Piatra Neamț (2017). Menționăm, cu respectul cuvenit, menținerea unei legături statornice a fostului ofițer activ din garnizoana Sf. Gheorghe, între anii 1986-1998, cu meleagurile Arcului Intracarpatic, cu „locul acesta binecuvântat, de unde răsar cele două ape, care potolesc setea de sfinţenie a „pământului răstignirii noastre”. Colaborator statornic al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, din Sfântu Gheorghe, în ultimii ani, Valeriu Tănasă a fost „părtaş la multe evenimente din oraşul în care a jertfit cu dragoste, o parte a sufletului” său sensibil. Așa se explică și faptul că, în 2013, a văzut lumina tiparului la editura Eurocarpatica cartea Rostiri ziditoare, iar în 2017, volumul Popasuri ortodoxe românești, și că o parte din articolele, eseurile, recenziile din lucrările menționate și din prezentul volum au apărut în Condeiul ardelean și Mesagerul de Covasna, sau au fost prezentate în programul unor simpozioane, colocvii și sesiuni de comunicări științifice.Volumul Pelerinaj la izvoarele Vieții continuă temele abordate în cărțile apărute, sub semnătura autorului, în anii precedenți. Cartea conține 64 de articole, eseuri, meditații, grupate tematic, în următoarele capitole: Reînvierea trecutului, Vetrele mănăstirești – centre de sfințire a României, Recurs la simțirea ortodoxă și Dimensiunea evanghelică a unității de neam. Astfel structurată, cartea de față îmbină armonios eseurile teologice, cu cele cu tematică istorică și de cultură, temele referitoare la trecutul, prezentul și la viitorul românilor, oferind cititorilor o lectură plăcută și instructivă. „Prezentul, trecutul și viitorul – afirmă Valeriu Tănasă – sunt una în ființa neamului, organism viu care-și exprimă existența în actele specifice fiecărei generații” De remarcat limbajul evanghelic și duhovnicesc folosit, erudiția și discursul elevat al autorului, precum și abordarea problematicii tratate, din perspectiva religiei ortodoxe. Textele articolelor sunt redactate într-o frumoasă limbă română, într-o formă expresivă și concisă, cuvintele sunt alese cu grijă, titlurile eseurilor sunt edificatoare asupra conținutului și mesajului lor. Majoritatea textelor conțin citate din Sfânta Scriptură și din Cărțile sfinte, iar, în final, sfaturi, îndemnuri, avertismente, sau pasaje inspirate din înțelepciunea marilor duhovnici ai Ortodoxiei și a învățaților lumii. Temele referitoare la disfuncționalitățile și provocările existente în societatea contemporană, dar și cele privind iubirea față de istoria, cultura și credința românilor au o rezonanță aparte în sufletul sensibil, de poet și de creștin practicant al autorului.Aniversarea, în anul 2018, a unui secol de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, prilejuiește moldoveanului Valeriu Tănasă – analist avizat al întregului spațiu românesc – prezentarea unor articole referitoare la Marea Unire a românilor din 1918, în cuprinsul capitolului Dimensiunea evanghelică a unității de neam, cu accentuarea rolului Bisericii și a credinței strămoșești, în înfăptuirea reîntregirii naționale, teme prezentate în articole precum: Sfinții Ardealului, Unirea românilor, ideal sfânt ce izvorăște din Muntele Domnului, Unirea cea Mare – sfatul de taină al românilor. Constatând că, „se minimalizează rolul lucrătorilor pământului și al păstorilor din munți la săvârșirea Marii Uniri din 1918-autorul afirmă: „Divinitatea a dăruit dreptate și unitate românilor, în decembrie 1918, fiindcă smeriții și nevoitorii Neamului au primit toate suferințele și nedreptățile ca din mâna Domnului, ca pe o plată a păcatelor săvârșite de noi toți”.În articolele, eseurile, reportajele și recenziile sale, Valeriu Tănasă nu rămâne indiferent față de marile provocări ale românilor și ale României contemporane și nici față de faptele cotidiene, aparent minore, ale concetățenilor, dar care au cauze adânci în criza morală a societății românești postdecembriste. Analizele lui Valeriu Tănasă sunt redactate din perspectiva intelectualului implicat în viața cetății, fie că este vorba de cauzele și consecințele crizei financiare, de ravagiile analfabetismului, de lipsa atenției societății față de persoanele cele mai vulnerabile – copiii și femeile –, de tentația pseudoidolilor moderni: alcoolul, drogurile, prostituția asupra tinerilor, de influența nefastă a mass-media, de crucea sfântă a imigrantului, respectiv de dramele miilor de familii de români imigranți și de imaginea negativă a românului în țările străine sau de blasfemiile care se săvârșesc în viața marilor orașe și a satelor.Alături de alți gânditori creștini ortodocși români, Valeriu Tănasă, consideră că România – grădină a Maicii Domnului – este atacată de ideologiile neomarxiste cum ar fi: ideologia „LGBTT”, documentele biometrice care conduc la îndosariere electronică și transformarea României într-un veritabil lagăr electronic, ideologia de gen, scoaterea religiei din educația românilor ce va conduce la depersonalizare și neantizare, transumanismul, ofensiva apocaliptică asupra familiei, copilului și moralității creștin ortodoxe etc.Consecințele grave ale globalizării și secularizării galopante, pentru viitorul neamului românesc, sunt abordate cu responsabilitate, pe baza unor informații credibile, în articole precum: Mai este Europa o cetate Creștină?, Ne-am lăsat pe mâna forței apocaliptice (din întreaga omenire – este de părere autorul –, se pare că românii se străduiesc să fie primii în a face jocul forței apocaliptice). Tăcere lașă, Ofensivă cibernetică (satanică) împotriva Sfintei Cruci, Răstignirea iubirii, România pustie, Are o dimensiune creștină (spirituală) Constituția ..

copyright © 2024 mesagerul.ro