Mesagerul.ro

Ziua Academiei Române

Ziua Academiei Române

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 04 aprilie, 2020în: ȘtiriNiciun comentariu Listare EmailLa 4 aprilie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Academiei Române, marcând, astfel, data la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de către prezidiul instituţiei, cu prilejul ”Zilei Porţilor Deschise” la Academia Română.Dacă în anii anteriori, membrii Academiei Române marcau această zi reunindu-se în Adunare Generală festivă, în Aula Academiei Române, şi organizând “Ziua Porţilor Deschise”, anul acesta, ”datorită gravelor împrejurări pe care le trăim, se va sărbători (…) Ziua Academiei Române, de la 4 aprilie, departe de venerabila instituţie, simbolizată de clădirea de pe Calea Victoriei nr. 125 (fostele case Cesianu şi Bellu)”, se arată în mesajul preşedintelui acest for, Ioan-Aurel Pop, transmis într-un comunicat de presă al Academiei, remis AGERPRES la 30 martie 2020. ”Cu toate acestea,Să ne gândim – cu precădere în aceste zile – la munca şi creaţia marilor savanţi-medici din cadrul instituţiei noastre, aceia care au elaborat cele mai eficiente medicamente, vaccinuri, remedii, tehnici şi care au vindecat, prin dăruirea şi talentul lor, milioane de oameni şi au salvat milioane de vieţi. Să ne gândim la institutele de specialitate ale Academiei, mai ales la cele cu profil medical, biologic, medico-farmaceutic şi la importanta lor activitate, salvatoare de multe ori, inclusiv în aceste zile. Dacă eficienţa unora dintre soluţiile şi măsurile preconizate acum de autorităţi nu este întotdeauna evidentă, încrederea în forţa cunoaşterii ştiinţifice şi a creaţiei spirituale trebuie să rămână nezdruncinată, fiindcă omenirea a mers înainte şi a depăşit crizele numeroase prin care a trecut datorită ştiinţei, cercetării, invenţiilor şi descoperirilor făcute de savanţi şi de creatorii de valori intelectuale”, a afirmat Ioan-Aurel Pop.***Instituţia a fost înfiinţată la 1/13 aprilie 1866, ca ”Societate Literară Română”, dar şi-a început activitatea în anul următor, sub numele de ”Societatea Academică Română”, potrivit site-ului oficial www.acad.ro. La 29 martie 1879, prin înalt decret, ”Societatea Academică Română” a fost declarată institut naţional, sub numele de ”Academia Română”.Încă de la început, Academia a fost concepută ca o instituţie naţională, lucru exprimat atât prin componenţa ei – membri aleşi din toate provinciile româneşti: patru din Muntenia, câte trei din Moldova, Transilvania şi Basarabia şi câte doi din Banat, Bucovina, Maramureş şi Macedonia’ – cât şi prin programul anunţat. Scopul ei a fost elaborarea ortografiei şi a gramaticii limbii române, începerea şi realizarea unui dicţionar al limbii române. Dintre primii membri putem menţiona personalităţi importante ale vieţii culturale şi naţionale din întreg spaţiul românesc: Iosif Hodoş din Maramureş; Timotei Cipariu şi George Bariţiu din Transilvania; Andrei Mocioni (Mocsony) şi Vicenţiu Babeş din Banat; Alexandru Hurmuzachi din Bucovina; Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi din Moldova, Ion Heliade-Rădulescu, August Treboniu Laurian şi C.A.Rosetti din Muntenia.Lucrările primei şedinţe a Societăţii Literare Române s-au desfăşurat la 6 august 1867, iar la 24 august 1867 s-a aprobat Statutul Societăţii Literare Române, care menţiona constituirea Societăţii Academice Române, ”cu scopul de a lucra la înaintarea literelor ..

copyright © 2024 mesagerul.ro