Mesagerul.ro

Ziua Armatei Române, celebrată mâine

Ziua Armatei Române, celebrată mâine

Mâine, 25 octombrie, este celebrată Ziua Armatei României. Evenimentul va fi marcat în condiții speciale,  de către Garnizoana Militară Sfântu Gheorghe, fără ceremonialul public organizat în anii anteriori la Grupul Statuar „Mihai Viteazul”, ci prin activități derulate în interiorul  unităților militare.Comandantul Garnizoanei Militare Sfântu Gheorghe, locotenent colonel Dorin Neagu, a declarat pentru „Mesagerul de Covasna” că Ziua Armatei României va fi marcată duminică, 25 octombrie, însă activitățile se vor derula în cazarmă, în interiorul unităților militare, între orele 10.00 – 12.00.„Am luat decizia să anulăm ceremonialul acela public și fiecare unitate va marca evenimentul în cazarmă, în interiorul unității, adică, cu personalul propriu, fără să mai interacționăm unii cu alții.”- a declarat locotenent colonel Dorin Neagu.Câștigătorii concursului „Armata prin ochii copiilor” vor fi premiațiTot duminică, 25 octombrie, vor fi premiați câștigătorii concursului „Armata prin ochii copiilor”. Aflat la a doua ediție și organizat de Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Covasna concursul  adresat elevilor covăsneni a avut mare succes, numărul participanților fiind mai mare decât anul trecut. În cadrul competiției, copiii au fost invitați să prezinte, prin desen, momentele care-i evocă pe militarii Armatei române şi faptele acestora de arme de-a lungul timpului. Lucrări care mai de care mai frumoase au fost realizate de către elevii unităților de învățământ covăsnene. Desenele au fost postate pe pagina de sociali..

copyright © 2024 mesagerul.ro