BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Comunicat de presă al Comitetului de Supraveghere al Băncii Naționale a României

Comitetul de Supraveghere al Băncii Naționale a României, întrunit în ședință de urgență, a clarificat modul în care băncile și IFN-urile din România trebuie

Comitetul de Supraveghere al Băncii Naționale a României, întrunit în ședință de urgență, a clarificat modul în care băncile și IFN-urile din România trebuie să aplice reglementările în vigoare în contextul pandemiei cu COVID 19. Astfel, BNR va face uz de flexibilitățile cadrului normativ astfel încât persoanele și companiile cu credite să poată fi ajutate atât de bănci cât și de instituții financiare nebancare în perioada următoare.

Amânarea la plată (urmare a unei măsuri generale sau prin negocieri directe cu clienții), determinată de situația actuală, nu trebuie asociată unei noțiuni de dificultate financiară a debitorului. În consecință, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituția bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării.

Astfel, deși definiția stării de nerambursare presupune orice operațiune de restructurare a unui credit și trebuie asociată noțiunii de dificultate financiară, în situația unui moratoriu (amânare de plată) privat sau public, o astfel de operațiune nu este apreciată ca o măsură de restructurare, pentru că nu a avut loc din cauza unei dificultăți financiare a debitorului.

Reglementările actuale permit împrumutătorilor (instituții bancare și nebancare) să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice afectate de pandemia COVID-19, fără aplicarea condițiilor prevăzute de Regulamentul BNR nr.17/2012 privind unele condiții de creditare, cu modificările ulterioare, privind gradul de îndatorare, limitarea creditului funcție de valoarea garanției și durata maximă a creditului de consum.

În ceea ce privește instituțiile de credit, Banca Națională a României menționează că, măsurile de susținere a debitorilor vor fi reflectate în situațiile băncilor în mod similar cu practica la nivel UE, prin aplicarea în mod unitar a cadrului european de reglementare în domeniile prudențial și contabil.

Cadrul de reglementare prudențial conține o serie de instrumente special create pentru situații precum cea pe care o traversăm în prezent, în scopul asigurării condițiilor pentru depășirea perioadelor dificile cu menținerea sănătății financiare a băncilor.

Astfel, în perioadele anterioare, băncile au constituit amortizoare de capital potrivit reglementărilor europene și naționale adoptate de Banca Națională a României în baza recomandărilor Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială.

Dat fiind contextul actual, Banca Națională a României a decis să permită băncilor să utilizeze temporar (până la o dată ce va fi comunicată ulterior) amortizoarele de capital anterior constituite, cu menținerea respectării cerințelor prevăzute de cadrul legal pentru aceste flexibilizări. Adaptarea la noile condiții a amortizoarelor de capital sprijină băncile în a-și menține rolul de suport al economiei reale.

Totodată, conform cadrului de reglementare, băncile au constituit și menținut rezerve de lichiditate care pot fi utilizate pentru a face față unei cereri mărite de lichiditate pe parcursul unei situații de criză. Astfel, în linie cu acțiunile întreprinse în acest sens la nivel european, BNR permite băncilor neîncadrarea în nivelul minim al indicatorului de lichiditate, cu scopul utilizării acestor rezerve pentru a contribui la o bună funcționare a sectorului bancar și a ajuta băncile în asigurarea de lichidități suficiente firmelor și populației.

Instituțiilor de credit li se va comunica modul în care poate fi utilizată flexibilitatea cadrului prudențial pentru a reflecta măsurile de amânare la plată într-un mod care să urmărească totodată menținerea sănătății financiare a sectorului bancar astfel încât acesta să poată continua să furnizeze sprijin economiei reale.

copyright © 2020 mesagerul.ro