Mesagerul.ro

Data la care masca ar putea sa nu mai fie obligatorie! Toți românii trebuie să știe asta!

Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit

Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în spaţii comerciale, în mijloacele de transport în comun, dar şi la locul de muncă.

Cum starea de alerta a fost instituita pentru 30 de zile, prin HG, incepand cu 18 mai, suntem obligati sa purtam masca pana cel putin pe 16 iunie, cand se implineste termenul de 30 de zile.

Ulterior, daca autoritatile vor considera necesar, starea de alerta va putea fi prelungita cu alte 30 de zile.
Exceptiile au fost modificate fata de varianta initiala a acestui ordin, cea care a aparut sub forma unui comunicat in urma cu trei zile. Au fost scoase unele categorii, exceptate initial in varianta care a pornit de la Ministerul Sanatatii, iar aceasta reverificare a listei de exceptii a fost facuta, potrivit Digi24, ca urmare a unor discutii avute de premierul Orban cu ministrul Sanatatii.

copyright © 2020 mesagerul.ro