Proiectia Speciala „Intre Chin si Amin” la Cinema Patria
La 70 de ani de la debutul „Experimentului Pitești”, unul dintre cele mai odioase programe de reeducare din blocul comunist, a apărut și primul film românesc pe această temă. „Între chin și amin” ar trebui probabil difuzat la orele de istorie din clasa a 12-a.
Filmul este o poveste tulburătoare de viață, petrecută într-una din cele mai crunte perioade din istoria modernă – reeducarea din pușcăriile comuniste. Aduce în fața dumneavoastră un tânăr compozitor, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării de la închisoarea Pitești. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumău. Prin credință, Tase supraviețuiește torturilor și după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Chiru Lia Alexandra.
Cele mai degradante acte la care au fost supuși cei încarcerați au vizat tocmai simbolurile și practicile religioase, pentru a-i face să asocieze orice manifestare a credinței cu rușinea și umilința. Adesea cele mai dureroase amintiri ale supraviețuitorilor sunt legate de înjosirile respective, nu de bătăi sau torturile fizice.
Unele dintre cel mai greu de digerat scene din film sunt legate de această temă. De Paște, unul din deținuți e învelit într-un cearșaf, într-un simulacru de asemănare cu Iisus, îi este forțată o cunună din sârmă ghimpată pe cap iar colegii de celulă sunt obligați să îi pupe piciorul după ce a fost introdus într-o găleată cu dejecții umane. Apoi îi este pregătită o cruce, este scos în curte alături de ceilalți deținuți în timp ce altul e pus să-i ducă în spate crucea, la fel cum Simon Cirineanul a făcut-o pentru Cristos. E crucificat și pironit în cuie alături de alți doi, ca în momentul biblic al Răstignirii. La finalul scenei gardienii îl snopesc în bătaie până își pierde cunoștința, ca să vadă dacă „învie ca Iisus”.