Mesagerul.ro

Situatie epidemiologica Dolj : 2232 de persoane izolate la domiciliu, 705 de persoane aflate in carantina

Situatie epidemiologica Dolj : 2232 de persoane izolate la domiciliu, 705 de persoane aflate in carantina

Astazi 02.04.2020, ora 9.00, situatia epidemiologica a judetului Dolj se prezinta astfel: 2232 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 705 persoane se afla in carantina, 272 de persoane au iesit din carantina, iar alte 2455 au iesit din izolare voluntara la domiciliu. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sanatoase si nu prezinta simptomatologie specifica afectarii de catre virusul COVID-19.

Fortele de ordine au continuat desfasurarea de activitati in sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcatuite din politisti, jandarmi, politisti locali si militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada starii de urgenta.

Astfel, in cursul zilei de ieri, 1 aprilie, autoritatile au verificat modul de respectare a masurii de izolare in cazul a aproximativ 2.500 de persoane, iar peste 200 de societati comerciale au fost controlate din perspectiva respectarii interdictiilor instituite. Pentru abaterile constatate cu privire la masurile dispuse prin ordonantele militare, fortele de ordine au aplicat peste 200 de sanctiuni contraventionale in valoare de aproximativ 300.000 de lei.
De asemenea, 3 persoane au fost introduse in carantina, intrucat acestea nu ar fi respectat masura izolarii la domiciliu.

..

copyright © 2024 mesagerul.ro