Fermierii reclamă că au tot mai puţine animale după ce pesta porcină africană s-a extins în toată ţara. Aceștia au calculat pagube de peste o jumătate de miliard de euro şi spun că de sărbători vom mânca mai multă carne din import, potrivit TVR.La Glodeanu Sărat, județul Buzău, n-a venit Crăciunul, dar e aproape pesta porcină africană, așa că sătenii sunt îngrijorați. Opt focare au apărut în județ. Unul chiar la o fermă din satul vecin, Amaru.Acolo este una dintre cele mai mari ferme de reproducție a suinelor din județul Buzău. În doar trei zile, au fost eutanasiați peste 6.500 de porci.Pesta porcină africană s-a extins în toate județele, cu excepția Capitalei. Numărul focarelor a urcat la 541, arată cele mai recente date oficiale.În prezent sunt active un număr de 541 de focare PPA, din care 10 focare în exploatații comerciale și 5 focare în exploatații comerciale de tip A, conform datelor prezentate în graficul nr. 1.În intervalul 01.10.2020 – 07.10.2020 au fost înregistrate 41 focare noi PPA:și au fost stinse 26 focare PPA:De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 3.925 cazuri la mistreți în 38 de județe, conform graficului nr. 2.Reprezentații Autorității Sanitar-Veterinare spun că s-a ajuns în această situație pentru că mulți crescători de animale nu respectă regulile de prevenție, așa că îi așteaptă controale și sancțiuni drastice.Pesta porcină nu este periculoasă pentru om, dar are un impact economic major. Animalele bolnave trebuie eutanasiate, iar fermele închise temporar.La nivel național, peste jumătate de milion de porci au fost sacrificați de la apariția bolii, în iulie 2017, și până acum.Consecințele le-am putea suporta cu toții: vom cumpăra carne mai scumpă.
craiova - Stiri recente
Luna cadourilor si la Primaria Craiova . Cladirile de langa Centrul Multifunctional se vor da in folosinta gratuita de catre Tribunalul Dolj
Craiova - Marti, 29 Decembrie 2020
Bancul Zilei 29 Decembrie 2020
Craiova - Marti, 29 Decembrie 2020
Horoscop 29 decembrie 2020
Craiova - Marti, 29 Decembrie 2020
DNA a ignorat probele depuse de Petru Becheru si claseaza dosarul Fatada in care a fost implicata Lia Olguta Vasilescu
Craiova - Luni, 28 Decembrie 2020
DE INTERES
Concurs privind ocuparea unui loc de padurara pe raza Districtului Livezile, perioada determinata
Craiova - Miercuri, 13 Ianuarie 2021
ANUNȚ LICITATIE DE PRESTARI SERVICII 31.12.2020
Craiova - Joi, 31 Decembrie 2020
Top sisteme pentru pariurile sportive
Craiova - Luni, 07 Decembrie 2020
Lansăm campania națională de prevenire a traficului de persoane
Craiova - Sambata, 28 Noiembrie 2020
Distilate de la Tuica Scorilo
Craiova - Vineri, 30 Octombrie 2020