Aproape 29.000 de lei colectaţi prin licitaţie civilă pentru susţinerea a trei proiecte comunitare

Directoarea fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat luni că, din cauza pandemiei, anul acesta licitaţia s-a desfăşurat online şi a fost un succes, deoarece suma colectată a fost aproape dublă faţă de cea preconizată.„A fost o experienţă fantastică. (…) Am experimentat o dăruire din partea oamenilor. Şi aşa sumele stabilite iniţial au fost destul de mari, 6.000 de lei pentru fiecare proiect, 18.000 de lei în total, faţă de 3-4000 de lei cât a fost de obicei când am mai organizat licitaţii civile, dar tocmai asta am şi planificat: să fie acţiunea de strângere de fonduri a anului şi asta s-a dovedit a fi (…) Concret, peste 50 de participanţi au fost la eveniment şi pot să vă spun am văzut că era aşa o dăruire, au dat din inimă, să spun aşa. Au fost şi firme mari, au fost şi persoanei fizice, au fost donate sume de la 50 de lei până la 2000 de lei. (…) Aproape că toate cele trei proiecte au dublat sumele. Cel mai de succes a fost proiectul Crucii Roşii, dar şi Poarta Soarelui şi Casa de copii de la Cernat au primit foarte mult sprijin. (…) Au fost mulţi care au oferit bani şi în afara platformei de licitaţie civilă. (…) Aproape 80% dintre cei care au oferit au şi plătit, încă mai sunt sume pe care le aşteptăm, dar săptămâna asta o să finalizăm şi o să pot să vă spun exact câţi bani s-au adunat. Săptămâna trecută au fost aproape 27.000, acum tindem către 29.000 de lei, cu donaţii ulterioare. A fost foarte frumos, aşa o experienţă niciodată nu am avut la Sfântu Gheorghe, a fost o mobilizare (…), chiar au fost donaţii şi de peste hotare, au fost care au donat în euro sau forinţi”, a declarat, pentru AGERPRES, Bereczki Kinga.Potrivit acesteia, succesul acţiunii s-a datorat atât credibilităţii de care se bucură Fundaţia Comunitară, cât şi dorinţei oamenilor de a face lucruri bune împreună.„A fost o experienţă frumoasă şi asta este satisfacţia mea, pentru că unul din obiective a fost strângerea de fonduri pentru aceste trei proiecte comunitare, dar, totodată, şi de a oferi această experienţă oamenilor, să poată să se strângă în jurul unui lucru bun şi să facă lucruri bune, pentru că sufleteşte e nevoie de aceste lucruri. (…) M-am gândit şi eu care este răspunsul succesului şi, într-adevăr, cred că încrederea în fundaţia noastră, care aniversează zece ani. Asta văd, pentru că noi întotdeauna suntem foarte vizibili, foarte transparenţi întotdeauna cu sumele pe care le-am primit, cum au fost distribuite, ce s-a întâmplat cu folosirea acestor sume, unde au ajuns, rezultatele, întotdeauna comunicăm cu donatorii noştri. (…) Pe de altă parte, cu pandemia şi cu aceste restricţii, experimentăm un fel de izolare la nivelul comunităţii şi indivizilor şi oamenilor le e dor să fie împreună, să facă ceva împreună şi asta am simţit în seara licitaţiei, că în spaţiul virtual au fost împreună şi au făcut lucruri aşa de frumoase”, a mai spus Bereczki Kinga.La licitaţia civilă, care a avut loc online pe 18 martie, au fost înscrise trei proiecte: “Poarta Soarelui”, ce vizează plantarea a 5.000 de puieţi la marginea municipiului Sfântu Gheorghe spre staţiunea Şugaş Băi, “Bunici adoptivi” – iniţiat de Fundaţia Diakonia din Sfântu Gheorghe şi ” Şcoala vieţii”, pe care organizaţia Crucea Roşie doreşte să îl deruleze în zona Baraolt.Aceasta a fost cea de-a şasea licitaţie civilă pe care Fundaţia Comunitară Covasna o organizează în ultimii ani, cu scopul de a atrage fonduri din sfera civilă pentru finanţarea unor proiecte de interes local.Fundaţia Comunitară Covasna a fost înfiinţată în 2010 la iniţiativa mai multor întreprinzători locali şi lideri de organizaţii civile, care şi-au propus să creeze un fond de dezvoltare a comunităţii locale şi să investească resursele în domenii importante precum educaţie, sănătate, protecţia mediului, cultură, economie şi sport, introducând astfel o nouă formă de filantropie, cea a “donaţiilor responsabile”.De-a lungul timpului, fundaţia a organizat şi alte proiecte şi activităţi, printre care programul “Card comunitar”, programul de finanţare a unor excursii şcolare intitulat “Mai mult decât un loc pe hartă”, acţiunea de strângere de fonduri “Pedalează pentru un scop bun”, precum şi campania “Un pom pentru generaţia viitoare”. Oana Mălina Negrea/ AGERPRES
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...