Aproape 40% dintre angajaţii Spitalului Judeţean, imunizaţi anti COVID-19; centrul de vaccinare se închide

Potrivit managerului spitalului, Andras Nagy Robert, până acum au fost vaccinaţi împotriva noului coronavirus aproape 400 dintre cei circa 1.000 de angajaţi, atât medici, cât şi asistenţi şi personal auxiliar.Directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, a spus că în zilele de 9 şi 10 martie au fost înscrise pentru prima doză de vaccinare 160 de cadre medicale, printre care şi el, iar rapelul este programat pe 30-31 martie, după care centrul de vaccinare va fi închis, dacă nu vor mai fi solicitări într-un număr care să justifice menţinerea acestuia.„Aceasta va fi ultima tură de vaccinare în spitalul nostru, cel puţin până acum aşa am hotărât (…) Rapelul va avea loc pe 30-31 martie şi după aceea, dacă vor fi solicitări în masă din nou, atunci, probabil îl mai menţinem, dar pentru câţiva, 10-15-20 de persoane, nu cred că putem ţine centrul de vaccinare deschis”, a spus dr. Roşu Matyas, în cadrul unei conferinţe de presă.Conducerea spitalului a menţionat că vaccinarea personalului medical a fost o muncă “suplimentară şi voluntară” din partea colegilor, care nu au fost remuneraţi pentru această activitate.Întrebat dacă acest centru ar putea fi menţinut pentru cea de-a treia etapă de vaccinare, dr. Roşu Matyas a răspuns că acest lucru nu ar fi indicat, considerând că în această campanie ar trebui implicaţi mai mult medicii de familie.„Centrul acesta este în mijlocul spitalului şi nu prea ne-ar conveni să intre acum zilnic sute de persoane şi să se plimbe prin spital (…) Deci, după părerea mea, nu ar fi un lucru, din punct de vedere epidemiologic, corect (…) Sunt spaţii destule în acest oraş unde se pot face vaccinări. Şi noi acest personal l-am luat de pe alte secţii, unde au rămas un pic descoperiţi. Deci, noi nu am avut un personal în plus care să se ocupe doar de vaccinare (…) Părerea mea e că acesta va fi pasul următor (vaccinarea prin intermediul medicilor de familie – n.r.), cu atât mai mult cu cât am înţeles că din 15 aprilie vin vaccinurile Johnson & Johnson şi Novavax, care se dau în doză unică, sunt mult mai stabile, pot fi transportate şi ţinute la un frigider normal, nu se strică şi atunci, probabil că asta urmează, mai ales la sate, în locuri mai greu accesibile (…) Medicii de familie ar putea să îşi vaccineze propriii pacienţi, cei înscrişi pe listele lor, eu cred că asta va urma”, a mai spus acesta. Oana Mălina Negrea/ AGERPRES
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...