Bani europeni pentru copiii cu dizabilități din Cluj! Aproape 8 milioane de lei intră în terapie și recuperare. Iată câți copii vor fi ajutați

Cei 131 de copii vor beneficia de servicii integrate, construite în funcție de nevoile individuale, iar 65 de părinți și aparținători vor intra într-un program separat de consiliere psihologică, educație parentală și grupuri de suport.Banii merg și în infrastructura de servicii sociale a județului. Două centre de zi aflate în structura DGASPC Cluj își vor crește capacitatea, iar instituția va înființa echipe mobile care pot ajunge direct la familii. Pe lângă asta, proiectul prevede mecanisme prin care serviciile să continue și după ce finanțarea europeană se încheie — unul dintre punctele slabe clasice ale programelor sociale finanțate din fonduri nerambursabile.Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că miza este ca acești copii să nu mai fie nevoiți să caute sprijin departe de familie.„Prin acest proiect facem un pas important pentru ca acei copii care au nevoie de sprijin specializat să beneficieze de servicii de calitate, cât mai aproape de familie și de comunitate. Investiția în recuperare, terapie și consilierea părinților înseamnă, în primul rând, mai multe șanse la autonomie, incluziune și o viață cât mai apropiată de normalitate pentru copiii cu dizabilități”, a declarat Alin Tișe.
Valoarea totală a proiectului este de 7.950.254,52 lei, din care contribuția DGASPC Cluj este de 3.399.428,89 lei. Implementarea se întinde pe 38 de luni.Autoritățile județene mizează pe faptul că programul va reduce riscul de excluziune socială și de instituționalizare a copiilor cu dizabilități și că modelul de intervenție construit la Cluj va putea fi preluat și în alte comunități din Regiunea Nord-Vest.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...