Bergodi avertizează înaintea duelului decisiv cu Dinamo Kiev: „Va fi un meci foarte greu! Nu trebuie să le lăsăm spații”

„Nu pot spune aici cum voi aborda meciul cu Dinamo Kiev, dar pot spune că va fi un meci dificil. Trebuie abordat cu aceeaşi mentalitate, cu aceeaşi dăruire, dorinţă şi ambiţie de a fi la fel de buni ca ei. Ei au un lot numeros şi valoros, dar în prima manşă noi am făcut un meci bun şi cred că jucătorii sunt concentraţi pentru acest meci”, a declarat tehnicianul italian, scrie digisport.ro. Bergodi a subliniat că organizarea defensivă din tur a fost unul dintre punctele forte ale echipei și speră ca jucătorii să repete evoluția solidă și pe teren propriu.„Noi am reuşit în tur, cu un bloc compact de jucători, să nu luăm gol. Statisticile au arătat că noi am fost foarte buni pe ultimul bloc defensiv. Am reuşit să îi contracarăm. Vom vedea ce meci vom reuşi să facem, totul depinde de forţa adversarului, dacă vrei să joci mai sus sau mai jos. Asta nu înseamnă că noi renunţăm imediat.”Antrenorul „șepcilor roșii” consideră că duelul este complet deschis, iar avantajul terenului propriu și sprijinul fanilor pot conta în economia calificării.
„Va fi însă un meci diferit, pentru că jucăm acasă, avem suporterii lângă noi. Dar trebuie să fim inteligenţi, pentru că va fi un meci foarte dificil. Cred că şansele de calificare sunt împărţite, 50% la 50%. Sper că vom avea suporteri cât mai mulţi. Dar nu joacă suporterii. Meciul este foarte greu, pentru că întâlnim un colos din Europa de Est. E nevoie ca băieţii să fie foarte competitivi, să aibă această ambiţie.”În cazul în care scorul va rămâne egal și după cele 90 de minute regulamentare și prelungiri, calificarea se va decide la loviturile de departajare, scenariu care nu îl îngrijorează pe Bergodi.„Nu mă sperie nici ideea penalty-urilor, dar am încredere că mâine putem face un meci bun. Trebuie jucat cu inteligenţă, nu trebuie lăsate foarte multe spaţii, pentru că altfel te pedepsesc”, a concluzionat antrenorul Universității Cluj.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026Direcția...
Anunț privind depunerea cererilor pentru tichetul de sprijin alimentar
Primăria Bistrița-Anunțuri-Anunț privind depunerea cererilor pentru tichetul de sprijin alimentarAnunț privind depunerea cererilor pentru tichetu...
Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret
Primăria Bistrița-Anunțuri-Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru TineretSe pot face înscrieri la cursurile...
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 26.10.2026 – 30.10.2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Direcţia de Infrastructură și Servicii - intervenții programate în săptămâna 26.10.2026 - 30.10.2026Direcţia de Infras...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...