Canicula pune România în fața unei probleme uriașe privind sistemul energetic! Marile fabrici ar putea fi plătite să-și oprească producția

„După ce se pornește, te poți aștepta oricând să cedeze la cazan”, a declarat acesta, explicând că intervențiile presupun înlocuirea unor porțiuni afectate ale instalației, scrie digi24.ro. În urma opririi grupului de la Turceni, România mai produce în această perioadă aproximativ 900 de MW pe cărbune. Dacă sunt luate în calcul celelalte capacități de producție, fără aportul centralelor eoliene, producția ajunge la aproximativ 4.160 de MW în momentele de vârf, în timp ce necesarul poate ajunge la 7.200 de MW.Diferența trebuie acoperită prin producția eoliană și prin importuri. Necesarul de import ar putea depăși 2.000 de MW în anumite intervale ale serii. Oficialii susțin însă că România nu riscă să rămână fără energie. Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, spune că interconectările cu sistemele energetice din celelalte state europene permit importuri importante.Potrivit acestuia, capacitatea de interconectare ajunge la aproximativ 4.000 de MW, astfel că importurile de circa 2.000 de MW la orele de vârf nu reprezintă, în acest moment, un pericol pentru securitatea aprovizionării.Problema rămâne însă costul energiei și dependența tot mai mare de importuri. Expertul în energie Ciprian Cherciu avertizează că România nu își poate baza viitorul energetic pe infrastructura actuală.„Vorbim despre o infrastructură pe care nu putem să ne bazăm viitorul energetic al României. Este încă o dovadă a faptului că trebuie să facem investiții în capacități de producție, să înlocuim cărbunele cu gaz ca să avem și siguranță energetică, nu doar prețuri mai bune la energie”, a afirmat acesta.Pe termen lung, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a pregătit și o altă soluție pentru perioadele în care consumul atinge valori foarte mari. Marii consumatori ar putea fi stimulați financiar să reducă temporar consumul de electricitate în orele de vârf. Într-o primă etapă, Transelectrica ar putea plăti marile companii pentru a-și reduce sau opri producția timp de câteva ore, astfel încât presiunea asupra sistemului energetic să fie diminuată.România traversează astfel o perioadă complicată pentru sistemul energetic, în care temperaturile ridicate duc consumul în sus, în timp ce indisponibilitatea unor centrale pune presiune suplimentară pe producția internă.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...