Canicula și seceta își spun cuvântul: Gradul de solicitare a Sistemului Energetic Național va crește tot mai mult, în special seara, la vârf de consum

Cel mai sensibil punct al momentului: Unitatea 1 a Centralei Nuclear Electrice de la Cernavodă a fost scoasă din exploatare, din cauza debitului redus al Dunării, afectat la rândul lui de secetă. În urma unei evaluări tehnice făcute chiar în această dimineață, specialiștii au decis, pentru moment, menținerea în funcțiune a Unității 2. Decizia nu e însă bătută în cuib — Transelectrica spune clar că situația este analizată permanent, iar Unitatea 2 poate fi oprită oricând, dacă parametrii tehnici o impun.Practic, dispecerii se pregătesc pentru cel mai dur scenariu posibil: acela în care ambele unități de la Cernavodă ies din circuit, iar echilibrul rețelei trebuie asigurat exclusiv din alte surse.Pentru a evita orice sincope, Transelectrica folosește toate resursele disponibile, inclusiv schimburile comerciale de energie cu țările vecine. Capacitatea de import-export a rețelei naționale este, în acest moment, de aproximativ 4.000 MW, iar aceste schimburi transfrontaliere devin esențiale tocmai în perioadele de vârf de consum.Compania precizează că măsurile de operare vor fi adaptate în timp real, în funcție de cum evoluează atât consumul, cât și producția de energie, astfel încât siguranța sistemului să rămână prioritatea numărul unu.
Transelectrica atrage atenția că valul de secetă și caniculă nu lovește doar România, fenomenul pune presiune pe sistemele electroenergetice din toată Europa, ceea ce înseamnă și tensiuni suplimentare pe piața regională de energie. Cu alte cuvinte, chiar dacă rețeaua românească rezistă, contextul general european complică suplimentar echilibrarea sistemului.Compania susține că va comunica în mod transparent orice evoluție legată de starea SEN, pe măsură ce apar informații noi din partea dispecerilor.„Obiectivul principal rămâne menținerea siguranței în funcționarea SEN și asigurarea continuității alimentării cu energie electrică a consumatorilor”, transmit reprezentanții Transelectrica.Rămâne de văzut dacă temperaturile ridicate anunțate pentru perioada următoare vor forța și oprirea celei de-a doua unități de la Cernavodă — o decizie care ar pune și mai multă presiune pe sistemul național, chiar în toiul verii.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...