Cerșetoria din centrul Clujului stârnește din nou nemulțumiri! Doi bărbați cerșesc în fața Catedralei Ortodoxe: Clujenii cer măsuri urgente

Nemulțumit de situație, clujeanul spune că nu s-a limitat doar la o reclamație scrisă, ci a anunțat imediat și Poliția Locală.Conform celor reclamate, sesizarea a fost făcută telefonic către dispeceratul Poliției Locale în aceeași zi, în jurul orei 10:40. Persoana care a transmis reclamația solicită autorităților să ia măsurile prevăzute de lege și să verifice situația din teren.În mesajul adresat autorităților, acesta precizează că cei doi bărbați se aflau chiar în fața treptelor de acces spre principalul lăcaș de cult ortodox din municipiu, loc tranzitat zilnic de sute sau chiar mii de persoane.Piața Avram Iancu este unul dintre cele mai importante puncte ale orașului, fiind locul în care se află Catedrala Mitropolitană, Teatrul Național, Opera Națională Română și mai multe instituții publice.
Zona este frecventată atât de clujeni, cât și de numeroși turiști, iar apariția persoanelor care cer bani pe domeniul public generează periodic reacții din partea cetățenilor. Clujeanul spune că astfel de situații afectează imaginea centrului orașului și creează disconfort celor care tranzitează zona.Clujenii care au semnalat astfel de situații susțin că își doresc o prezență mai vizibilă a echipajelor de ordine publică în zonele centrale, în special în apropierea obiectivelor turistice și a instituțiilor importante.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...