Chefuri noapte de noapte într-un parc din Cluj-Napoca: muzică la maximum, alcool și sticle aruncate. Copii sub 10 ani, lăsați nesupravegheați

Persoana care a făcut plângerea precizează că zgomotul se aude clar din locuință și că afectează în mod repetat odihna oamenilor din zonă. În sesizare sunt indicate concret zilele în care s-au produs incidentele: 1 august 2026 - 11 august 2026, în intervalul orar 22:00-23:30.Practic, timp de aproape două săptămâni, locatarii din zonă ar fi fost ținuți treji noapte de noapte.Partea cea mai serioasă a sesizării nu ține însă de zgomot, ci de siguranța copiilor. În document se arată că, în cadrul acestor grupuri, se află frecvent și copii cu vârste aparent mai mici de 10 ani.Locatarul enumeră mai multe împrejurări pe care le consideră periculoase pentru minori: copiii rămân nesupravegheați, adulții responsabili par frecvent în stare de intoxicație etanolică, iar comportamentul unora dintre bărbații prezenți ar fi agresiv și disruptiv. În sesizare se menționează că, de mai multe ori, aceștia ar fi aruncat în jur sticle cu băuturi alcoolice.
Copiii ar rămâne în parc până la ore foarte târzii, într-un spațiu în care sunt aruncate ambalaje, PET-uri și cioburi.Persoana care a depus plângerea subliniază că nu cunoaște identitatea tuturor celor implicați și că nu vrea să acuze pe nimeni fără temei. Solicitarea făcută autorităților este una simplă: verificarea obiectivă a situației de către instituțiile competente.Cazul intră în atenția Poliției Locale Cluj-Napoca, instituția care se ocupă de tulburarea liniștii publice și de sancționarea consumului de alcool în spațiile publice. Situația copiilor lăsați nesupravegheați la ore târzii ține însă de altă zonă: cea a protecției copilului, unde verificările se fac separat, în funcție de ce constată polițiștii pe teren.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...