Clopotul bisericii ortodoxe din Mărtănuș, achiziționat în cadrul campaniei „Un clopot pentru o Biserică din Ardeal”, a fost sfințit

Căci iată, în ce chip minunat a lucrat Sfântul Duh cu noi toți. În ce chip luminos s-a mai luat o grea povară de pe umerii acestei comunități care astăzi și-a văzut un alt vis împlinit. Reamintesc, în 15 august 2020, de Sfânta Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului au fost sfințite cele opt icoane restaurate tot cu sprijinul financiar al domniilor voastre, așa cum astăzi, de Sfânta Sărbătoarea a Nașterii Maicii Domnului, a fost sfințit noul clopotul care va chema creștinii la slujbă alături de celelalte două clopote: unul vechi de peste 200 de ani, și unul achiziționat în urmă cu cinci ani.Binecuvântările Maicii Domnului și al Sfântului Duh să se reverse asupra tuturor celor care au jertfit din puținul lor, celor care ne-au sprijinit cu distribuiri și promovări în presă. Mii de mulțumiri din partea întregii comunități, sănătate, senin pe cărări și cât mai multe bucurii duhovnicești. (…) Am dovedit că putem fi UNIȚI în Credință și Dragostea față de aproapele. E bine de știut pentru cei care au un sâmbure de gâlceavă în ei, că Biserica este singura instituție care a ținut românii aproape pe aceste meleaguri din cele mai străvechi timpuri, de aceea este nevoie să fie susținută.” La o lună de la demararea Campaniei „Un clopot pentru o Biserică din Ardeal”, preotul paroh Nicolae Ovidiu Timaru, spunea:„Deși la început am fost puțin sceptic, tocmai din privința aceasta a pandemiei, și a faptului că unii dintre oameni vor rămâne fără locuri de muncă, astăzi pot să vă spun că sunt bucuros, sunt încrezător, că acest pas deja s-a împlinit. Putem spune cu adevărat că Dumnezeu ne iubește. Avem acest mare proiect în desfășurare în valoare de 500 000 de mii de euro pentru restaurarea bisericii noastre. Avem un alt proiect pentru recondiționarea celor opt icoane, a catapetesmei și a clopotului bisericii, dacă Dumnezeu ne ajută, și alte lucrări care se vor face. Rugăciunile pe care noi le-am purtat, pe care d-voastră le purtați, cu siguranță își au rolul, își au rostul, și poate la anul când se va sfinți biserica, atunci când se vor împlini 225 de ani de când acest sfânt lăcaș a fost construit, ne vom putea bucura cu toții așa cum se cuvine.”DOAME AJUTĂ!Maria CREȚU-GRAUR
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...