Cum a reușit o elevă din Cluj să ia 9,70 la BAC la Istorie, cu meditații gratuite oferite de UBB Cluj: „Sunt convinsă că fără ele nu aș fi reușit”

Programul iUBB este implementat de Universitatea Babeș-Bolyai în parteneriat cu Fundația World Vision România și Liceul Teoretic „Dumitru Tăuțan” din Florești și oferă elevilor pregătire pentru Bacalaureat, consiliere psihologică, orientare vocațională, sesiuni de coaching și vizite în universități.Până în prezent, peste 100 de elevi din 16 licee au fost incluși în proiect. Dintre cei 49 de absolvenți de clasa a XII-a care au făcut parte din prima generație, 48 s-au înscris la examenul de Bacalaureat, iar 39 l-au promovat din prima sesiune, ceea ce înseamnă o rată de promovare de aproape 80%.Elevii care vor susține examenul în sesiunea din august continuă să beneficieze de meditații, coaching și consiliere psihologică.O altă beneficiară a programului, Melinda, spune că sprijinul primit a însemnat mai mult decât pregătirea pentru examene.„Sprijinul oferit prin meditațiile gratuite și ședințele de consiliere m-a ajutat atât să îmi consolidez cunoștințele, cât și să capăt mai multă încredere în mine. Recomand acest proiect tuturor elevilor care își doresc o pregătire de calitate și suport pentru a-și atinge obiectivele”, a afirmat aceasta.Potrivit Mihaelei Nabar, director executiv al World Vision România, proiectul demonstrează că intervențiile integrate pot schimba traseul educațional al tinerilor.„Fiecare tânăr are nevoie de șansa de a-și valorifica potențialul, iar această șansă începe prin acces la sprijinul potrivit, în momentul potrivit. Proiectul iUBB demonstrează că o intervenție integrată, care îmbină pregătirea pentru bacalaureat cu consilierea vocațională și experiențele care îi ajută să își descopere drumul, poate schimba parcursul educațional al unui tânăr. Tinerii și-au dezvoltat încrederea în propriile forțe și au reușit să își atingă obiectivele”, a declarat aceasta.Programul iUBB nu se adresează doar elevilor, ci și studenților aflați în risc de abandon universitar. Lansat în martie 2025, proiectul oferă mentorat, consiliere psihologică și în carieră, activități remediale, workshopuri și sprijin financiar pentru tinerii proveniți din medii vulnerabile.
Prima generație a inclus 35 de studenți, iar cei nouă participanți aflați în ultimul an de facultate au devenit deja primii absolvenți ai programului. Toți au promovat examenul de licență, cu note cuprinse între 8 și 10, confirmând, potrivit reprezentanților UBB, eficiența modelului de sprijin integrat.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...