Derby-ul CFR Cluj – „U” Cluj a fost amânat. De ce nu se mai joacă meciul din Gruia și când va fi reprogramat

Meciurile cu norvegienii, programate în turul 3 preliminar din Conference League, se dispută pe 6 și 13 august, iar între cele două jocuri ar fi fost meciul cu Universitatea Cluj. Astfel, CFR Cluj a decis că meciul cu Universitatea Cluj mai poate aștepta, prioritar fiind parcursul din cupele europene.CFR Cluj joacă primul meci pe teren propriu cu Tromso, după care urmează să facă deplasarea în Norvegia. Tromso este unul dintre cele mai nordice orașe din Europa, iar drumul pare unul infernal pentru echipa lui Antonio Folha. CFR Cluj pare că a rezolvat din problemele financiare și mai mult ca sigur va beneficia de un zbor de tip charter, dar chiar și așa timpul este foarte scurt între meciul cu „U” și returul de la Tromso.Pe lângă deplasarea deosebit de complicată până la Tromso, CFR Cluj are și probleme la nivelul lotului. Fața de alte sezoane, trupa din Gruia are mult mai puțini jucători pe care se poate baza cu adevărat. De altfel, lipsa de prospețime s-a văzut și la meciul cu Rapid, pierdut cu 3-1, în ultima etapă din Superliga.CFR Cluj – Universitatea Cluj ar fi trebuit să se dispute luni, 10 august, de la ora 21:30. Meciul va fi amânat pentru o dată ulterioară, fiind șanse mari să se dispute în timpul săptămânii.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...