Deschiderea anului universitar, la Facultatea de Drept Craiova: sub auspicii aniversare si in lumina noilor realitati

Anul universitar 2019-2020 a fost deschis marti, 1 octombrie, in Aula Magna a Facultatii de Drept din Craiova, sub aura aniversarii a treizeci de ani de invatamant juridic local. Festivitatea a inceput, conform traditiei, cu imnul Gaudeamus Igitur, urmat de cuvantul de inceput de an al Decanului Facultatii de Drept, prof Sevastian Cercel, care le-a urat bun venit noilor studenti si a subliniat dimensiunea aniversara a acestui an, vorbind despre evolutia institutiei de-a lungul celor trei decenii de la punerea bazelor educatiei juridice universitare craiovene, „de la emotiile si entuziasmul inceputului la implicarea consistenta care denota maturitate si responsabilitate. Facultatea de Drept din Craiova are, astazi, o oferta educationala ampla, profesori dedicati misiunii pe care si-au asumat-o si o baza materiala excelenta. Intrati intr-un mediu academic pretentios, dar prietenos. Va urez mult succes si va asigur ca veti avea parte de intreaga noastra deschidere colegiala”, le-a transmis Decanul Sevastian Cercel noilor studenti. Acesta a anuntat si evenimentele importante care marcheaza anul universitar 2019-2020: Conferinta Internationala Bienala, care va avea loc in luna noiembrie, si desfasurarea la Craiova a Hexagonului Facultatilor de Drept in luna aprilie 2020.
Festivitatea a continuat cu mesajul studentei Cristina Voiculescu, cea dintai admisa la examenul din acest an, si cu alocutiuni sustinute de notarul public Gheorghe Ciovica, presedinte de onoare – Camera Notarilor Publici Craiova, judecatorul Ionel Grigorie – Curtea de Apel Craiova, prof. Ion Turculeanu, vicepresedinte UNBR, executorul judecatoresc Dragos Ivanovici, Camera Executorilor Judecatoresti Craiova, si prof. univ. dr. Dan Claudiu Danisor, directorul Scolii Doctorale al Facultatii de Drept.
Prof. univ. dr. Lucian Sauleanu, Decanul Baroului Dolj, a sustinut cursul inaugural cu tema „Activismul juridic, o reinventare necesara”, „izvorata din framantari desprinse din viata de zi cu zi, trecute prin filtrul juristului”, invitand auditoriul sa reflecteze la provocarile realitatilor cotidiene.

La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...