Economia României a înghețat complet: creștere zero, imobiliare paralizate, iar industria a căzut la minimul ultimilor cinci ani. Ce urmează până în 2027

Pentru Adrian Negrescu, cifrele confirmă un blocaj generalizat. „Datele de la Institutul de Statistică confirmă faptul că România se află într-o perioadă de îngheț economic, acest «ice age» economic, în care investițiile, salariile, pensiile, veniturile, inclusiv crearea de locuri de muncă, sunt înghețate într-o economie grav afectată de inflație și de accentuarea blocajului financiar”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, consultantul economic.Analistul spune că lipsa unei prăbușiri, în condițiile în care România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, se explică prin adaptarea mediului de afaceri.„Marea majoritate a companiilor de impact din economie și-au restructurat activitatea, iar asta se vede în rezultatul business-ului în momentul de față. Faptul că nu suntem pe o scădere economică semnificativă, chiar dacă avem o inflație record la nivel european, e un semn că cele mai multe companii și-au restructurat gama de produse și servicii, și-au adaptat politica de prețuri și fac față provocărilor generate de criză”, a explicat Negrescu.Un indiciu în acest sens vine chiar din coșul zilnic: în iulie, față de iunie, prețurile alimentelor au scăzut. „Pe fondul deprecierii puterii de cumpărare, marea majoritate a jucătorilor, mai ales din industria alimentară, și-au schimbat gama de produse, încearcă să vândă produse mai ieftine și în special la promoție, în tentativa de a-și menține vânzările pe linia de plutire”, spune consultantul.Nu toate sectoarele rezistă la fel. Negrescu descrie piața imobiliară drept complet blocată, iar producția industrială a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani.„Zona imobiliară este absolut înghețată, este paralizată, iar datele ulterioare legate de evoluția economică vor confirma acest lucru. Producția industrială este la minimul ultimilor cinci ani, dar vestea pe ansamblu bună este că pare că avem un nivel de reziliență economică peste așteptări”, a afirmat acesta.Estimarea analistului merge în aceeași direcție cu declarațiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, făcute joi. „Probabil România va înregistra o mică scădere economică, dar sub așteptările experților. Altfel spus, vom avea o scădere economică conjuncturală, probabil în trimestrele III și IV, iar acest lucru va însemna, practic, că economia va porni la drum în 2027 de pe alte premise, probabil mai sănătoase”, a susținut Negrescu.Consultantul consideră că economia a ieșit din etapa consumului stimulat artificial. „Am trecut de efectele creșterii din pix a consumului, de inflație, de efectele pomenilor electorale date în ultimii ani înainte de alegeri. Acum, practic, economia a ajuns la un nivel la care trăiește din venituri, din vânzări, dintr-o realitate economică mult mai apropiată de ceea ce reflectă dinamica companiilor și puterea de cumpărare”, a conchis acesta.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...