Fraudă de 4 milioane de euro cu echipamente pentru spitale! Polițiști clujeni au ajutat cu perchezițiile și ancheta: Ce au descoperit aceștia

Proiectul vizat de anchetă presupunea achiziționarea de echipamente și materiale medicale menite să reducă riscul de infecții nosocomiale, finanțat cu 4 milioane de euro prin Facilitatea UE de Redresare și Reziliență.În total au fost efectuate șapte percheziții domiciliare, la companii, autorități publice și la reședințele persoanelor suspectate, pentru strângerea de probe fizice și electronice. Conform anchetatorilor europeni, există indicii că bugetul proiectului ar fi fost majorat artificial prin manipularea valorii estimate a echipamentelor.Un element central al anchetei îl reprezintă un număr mare de cotații de preț – aproape 70 – folosite pentru a justifica valoarea bugetului proiectului. Procurorii europeni afirmă că acestea nu ar fi autentice, un indiciu care ar susține teoria manipulării costurilor estimate.Cazul a ajuns la EPPO după ce a fost trimis inițial de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Ulterior, OLAF a transmis un raport de notificare privind suspiciunea de fraudă și a oferit o analiză operațională în sprijinul anchetatorilor europeni.
Dosarul a beneficiat de sprijinul mai multor structuri, printre care Poliția Română – Direcția de Operațiuni Speciale, Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române, dar și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Cluj, alături de omologii din București (D.G.P.M.B.).Practic, chiar dacă perchezițiile au avut loc în Muntenia, la anchetă au contribuit și oameni ai legii din Cluj, specializați în infracțiuni economice.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026Direcția...
Anunț privind depunerea cererilor pentru tichetul de sprijin alimentar
Primăria Bistrița-Anunțuri-Anunț privind depunerea cererilor pentru tichetul de sprijin alimentarAnunț privind depunerea cererilor pentru tichetu...
Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret
Primăria Bistrița-Anunțuri-Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru TineretSe pot face înscrieri la cursurile...
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 26.10.2026 – 30.10.2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Direcţia de Infrastructură și Servicii - intervenții programate în săptămâna 26.10.2026 - 30.10.2026Direcţia de Infras...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...