Jurnal din anii ciumei Covid 19 A fost Transilvania un „principat maghiar” sau întotdeauna o ţară românească? (II)

Trebuie să precizez că sunt mândru pentru totdeauna de România Mare interbelică pentru că a lăsat, în continuare, nestingherită, viaţa comunităţii maghiare din interiorul ei, sub deviza generoasă de la Alba Iulia că nu trebuie să ne transformăm din asupriţi, asupritori. Bravo marelui suflet al generaţiei superbe de conducători ai României Mari. Nimeni din partea statului cel demn al ţării noastre nu a umblat după vânătoare de vrăjitoare, nu a limitat viaţa culturală, educativă, religioasă a comunităţilor etnice minoritare din România Mare. Sunt mândru pentru totdeauna şi de marele om politic Iuliu Maniu (vezi foto) care s-a împotrivit ferm soluţiei schimbului de populaţie dintre România şi Ungaria, secuii să rămână în zona lor unde au convieţuit cu românii de secole, crezând cu tărie în buna lor credinţă că vor fi alături de români în dezvoltarea şi prosperitatea ţării noastre, chiar a folosit sintagma “alături de români”, deci nu bantustanizaţi în autonomii pe criterii etnice. Aşa a pornit la drum România Mare, demnă şi democratică. Care a fost, aşadar, caracterul etnic al ţării Transilvaniei de-a lungul secolelor? Pentru că unii nu sunt prea convinşi cu răspândirea peste tot în ţară, şi chiar pe teritoriul actualei Ungarii, după cum am văzut, a limbii române, să revenim cu alte exemple.  (Urmează alte exemple de secui care ştiau limba română, exemple de saşi, evrei şi armeni din Transilvania care ştiau limba română).Dr. Vasile Lechințan