Jurnal din anii ciumei Covid 19 A fost Transilvania un „principat maghiar” sau întotdeauna o ţară românească? (VII)

Documentele care atestă împrumutarea de către maghiari a unor cuvinte româneşti urmează să fie cercetate în întregime, foarte multe sunt încă inedite în integralitatea lor, din ele reiese o adevărată frescă istorică a vieţii românilor din secolele XVII-XIX mai ales, dar şi o viaţă istorică reală a comunităţii maghiare/secuieşti, foarte legată de viaţa românilor majoritari în Transilvania. Limba română avea o forţă de atracţie uimitoare, era o „monedă de schimb” uşor de asimilat şi era foarte expresivă pentru comunităţile etnice minoritare din ţară, avea şi aura aceea a unei limbi care de la Râm se trage, de la o civilizaţie uriaşă peste ale cărei urme arheologice dădeai prin aproape toate drumurile mari ale ţării.  Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară, cu menţiunea localităţii/zonei şi anul atestării documentare.– plăcintă, cuvânt românesc de origine latină, figurează împrumutat în maghiară sub forma palacsinta de maghiari/secui din:– jintiţă (preparat foarte gustos din zer proaspăt de oaie, fiert, reieşit din caşul pus la uscat), cuvânt românesc de origine necunoscută, figurează împrumutat în maghiară sub forma zsendice, de maghiari/secui din:– tocană, cuvânt românesc de origine necunoscută, scandalos este faptul că în DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române) figurează de origine maghiară (nu s-a luat în seamă că pe teritoriul actual al Ungariei nu se foloseşte acest cuvânt decât foarte rar, numai în Transilvania este folosit de maghiari/secui), lingviştii maghiari îl consideră împrumutat în maghiară din limba română sub forma tokány, de maghiari/secui din:(Urmează alte cuvinte preluate de maghiari din limba română, atestate inclusiv pe teritoriul actual al Ungariei).Foto: Port popular 1. românesc şi 2. maghiar, stampa din sec. XVIII.Dr. Vasile Lechințan