Jurnal din anii ciumei Covid 19 A fost Transilvania un „principat maghiar” sau întotdeauna o ţară românească? (XI)

Cu siguranţă că principalele comunităţi etnice minoritare din Transilvania istorică vor fi privit limba română ca pe o nobilă „rămăşiţă” pe aceste plaiuri a marelui Imperiu Roman din antichitate. Altfel nu se explică uşurinţa cu care şi-au însuşit limba română, atât maghiarii, cât şi secuii şi saşii. Atât de firesc „întorceau” românii cuvintele antice latine în vorbirea lor de zi cu zi, încât era un miracol perpetuu şi copleşitor. Prestigiul acestei limbi căpăta greutate cu cât o cunoşteai mai mult. Doar ei înşişi, aceşti locuitori băştinaşi se numesc români şi aici nu era loc de comentarii. După dispariţia grandioasei romanităţi antice, aceşti valahi au îndrăznit să perpetueze strălucita civilizaţie prin romanitate după romanitate, ca să parafrazăm pe marele Iorga cu al său Bizanţ după Bizanţ. Miraculoasă era şi credinţa românului în limba sa, nemaivorbind de dârzenia cu care îşi apăra el graiul strămoşesc, de vreme ce documentele spun clar că el nu ştia decât româneşte, altă limbă nu cunoştea.  Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară, cu menţiunea localităţii/zonei şi anul atestării documentare.– cojoc, cuvânt românesc de origine slavă, figurează împrumutat în maghiară sub formele kozsók, de maghiari/secui din:– suman, cuvânt românesc de origine bulgară, împrumutat sub forma szókmány de maghiari/secui din:– ţap, cuvânt românesc autohton, figurează împrumutat în maghiară sub forma cáp, de maghiari/secui din:(Urmează alte cuvinte preluate de maghiari din limba română, atestate inclusiv pe teritoriul actual al Ungariei).Foto: Femei maghiare din societatea înaltă a secolului al XIX-lea: Pap Kamilla în port popular al unei fete românce din Mărişel; contesa Teleki Gézáné în port de mireasă săsoaică din Prejmer; baroana Kemény Endréné în portul unei birăiţe/primăriţe românce din ţinutul Abrudului şi Tisza Jolán în portul unei tinere maghiare din ţinutul Călatei. Dr. Vasile Lechințan