La doar 49 de ani, o îndrăgită profesoară din județul Cluj s-a stins din viață: „Un mentor de excepție și un om de o noblețe sufletească rară”

Vestea decesului a fost anunțată de liceul la care și-a desfășurat activitatea, printr-un mesaj emoționant.„Cu profund regret și durere în suflet, personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ deplâng trecerea în neființă a doamnei profesor Vasiliu Linelia-Petruța. Un cadru didactic dedicat, un mentor de excepție și un om de o noblețe sufletească rară, doamna profesor a ghidat cu răbdare și profesionalism generații întregi de elevi, lăsând în urmă o moștenire spirituală și educațională de neprețuit. Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină, iar familiei îndurerate să îi ofere mângâiere și putere! Sincere condoleanțe! Nu te vom uita niciodată, colega noastră dragă!”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.În anii petrecuți la catedră, Petruța Vasiliu a devenit unul dintre profesorii apreciați ai comunității din Dej. Foști elevi și colegi au început să transmită mesaje de condoleanțe și de recunoștință, amintindu-și de ea ca de un dascăl care a inspirat și a sprijinit numeroase generații.„Astăzi, parcă însăși limba română și-a preschimbat glasul în șoaptă. Filele cărților se închid încet, iar literele, cele pe care le-ați iubit atât de mult, se așază cuminți într-un ultim omagiu. Ați trăit printre cuvinte, dar nu le-ați lăsat niciodată să fie simple semne pe hârtie. Le-ați dăruit suflet, lumină și adevăr. În glasul dumneavoastră, fiecare poezie devenea o inimă care bătea, fiecare pagină o fereastră deschisă spre frumusețe, iar fiecare lecție o călătorie în adâncul ființei.Poate de aceea Dumnezeu v-a așezat în piept o inimă din litere. În glasul doamnei profesoare Petruța Vasiliu, cuvintele nu erau sunete, ci ființe vii, fragile ca petalele unui crin și adânci ca tăcerile mării. Le așeza între noi ca pe niște pâini calde, împărțindu-le cu aceeași generozitate cu care primăvara își dăruiește florile luminii. Ne-ați învățat că o carte poate fi un prieten, că un vers poate vindeca, că un gând așternut pe hârtie poate învinge timpul. " a scris Iulia Medveschi.Dispariția sa lasă un gol profund în comunitatea educațională din Dej și în inimile celor care au cunoscut-o. La doar 49 de ani, profesoara lasă în urmă o carieră dedicată școlii și o amintire care va rămâne vie nu doar pentru familie ci și pentru elevii și colegii săi.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026Direcția...
Anunț privind depunerea cererilor pentru tichetul de sprijin alimentar
Primăria Bistrița-Anunțuri-Anunț privind depunerea cererilor pentru tichetul de sprijin alimentarAnunț privind depunerea cererilor pentru tichetu...
Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret
Primăria Bistrița-Anunțuri-Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru TineretSe pot face înscrieri la cursurile...
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 26.10.2026 – 30.10.2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Direcţia de Infrastructură și Servicii - intervenții programate în săptămâna 26.10.2026 - 30.10.2026Direcţia de Infras...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...