Membrii Sindicatului Sanitas vor picheta sediul Prefecturii, protestând împotriva „îngheţării” salariilor

Potrivit liderului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, la acţiunea de pichetare, ce va avea loc începând cu ora 12, vor participa între 70 şi 90 de membri de sindicat, angajaţi în sectorul de sănătate publică şi de asistenţă socială.
„Suntem nemulţumiţi total de faptul că Guvernul României începând cu 1 ianuarie 2021 a decis să nu respecte legea, îngheţând salariile unor categorii importante din cele două sectoare de activitate, prin această decizie jignind personalul şi efortul pe care fiecare din aceştia îl depun zi de zi la locul de muncă de mai bine de 11 luni. (…) Această stare de nemulţumire în rândul tuturor salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială este una reală şi rezultată din neaplicarea la termen a unor acte normative care prevăd acordarea de creşteri salariale unor categorii cu venituri mici, respectiv infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, TESA, etc. sau acordarea stimulentului de risc stabilit clar încă din vara anului 2020 pentru cei din asistenţă socială, unităţi medico-sociale sau unităţi private de îngrijiri la domiciliu. (…) Această acţiune este doar una din cele stabilite de noi la nivel naţională prin care încercăm să sensibilizăm Guvernul României să revină asupra deciziei luate, să corecteze aceste inechităţi şi să asigure un climat de normalitate în cele două sectoare de activitate greu încercare în ultimele 11 luni de la debutul pandemiei”, a declarat, luni, Vasile Neagovici.Acesta a mai menţionat că principalele revendicări sunt aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, stabilirea sporurilor de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată, acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială, unităţi medico-sociale şi asociaţii sau fundaţii care acordă îngrijiri pacienţilor suspecţi COVID-19.Oana Mălina Negrea/ AGERPRES
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...