Moment istoric pentru Cluj! Prima casă evreiască din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei este reconstruită și va deveni o atracție unică

Reconstrucția casei a început în luna iunie, iar într-un timp relativ scurt proiectul a făcut pași importanți.Potrivit reprezentanților Muzeului Etnografic al Transilvaniei, în doar o lună au fost finalizate principalele lucrări structurale. Echipele de specialiști au realizat terasamentele și pregătirea terenului, fundațiile și sistemul de hidroizolație, au montat structura din lemn, au construit șarpanta și au instalat acoperișul din țiglă.Aceste etape reprezintă baza viitorului monument, care va deveni una dintre atracțiile importante ale Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”.Lucrările sunt realizate de o echipă multidisciplinară formată din arhitecți, proiectanți, specialiști în conservarea patrimoniului, meșteri constructori și artizani din Maramureș. Coordonarea proiectului este asigurată de artistul Florin Adrian Marc, managerul proiectului, care supraveghează întregul proces de proiectare, execuție și conservare.
Execuția propriu-zisă este realizată de meșterii din Rona, coordonați de Gheorghe Tifrac, recunoscuți pentru experiența lor în restaurarea și reconstruirea arhitecturii tradiționale din lemn.Toate intervențiile respectă principiile restaurării patrimoniului construit, iar materialele și tehnicile folosite sunt cele tradiționale, astfel încât autenticitatea construcției să fie păstrată cât mai fidel.În perioada următoare vor începe lucrările de finisare. Specialiștii vor realiza tencuielile tradiționale pe bază de pământ, finisajele specifice construcțiilor istorice și amenajările exterioare, astfel încât întreaga gospodărie să fie integrată armonios în circuitul expozițional al Parcului Etnografic.La finalizarea proiectului, vizitatorii vor putea descoperi o componentă importantă a patrimoniului multicultural al Transilvaniei, într-un spațiu dedicat păstrării și promovării tradițiilor.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026Direcția...
Anunț privind depunerea cererilor pentru tichetul de sprijin alimentar
Primăria Bistrița-Anunțuri-Anunț privind depunerea cererilor pentru tichetul de sprijin alimentarAnunț privind depunerea cererilor pentru tichetu...
Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret
Primăria Bistrița-Anunțuri-Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru TineretSe pot face înscrieri la cursurile...
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 26.10.2026 – 30.10.2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Direcţia de Infrastructură și Servicii - intervenții programate în săptămâna 26.10.2026 - 30.10.2026Direcţia de Infras...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...