Montarea cârligelor și a jgheaburilor nu este treabă ușoară. Las-o în seama experților!

Compus din numeroase piese și elemente de legătură, sistemul pluvial al unui acoperiș poate fi asemănat unui puzzle. Asamblarea tuturor acestor piese trebuie realizată ca la carte, pentru ca sistemul să poată fi eficient și util pentru scopul în care a fost conceput.
De aceea, montarea unor cârlige și a unor jgheaburi în mod corect este vitală, mai ales că acestea sunt două dintre cele mai importante piese componente ale oricărui sistem de drenare a apei pluviale. Practic, ele asigură captarea și drenarea apei acumulate în urma precipitațiilor abundente departe de casă sau într-un bazin de acumulare. Restul elementelor au rol de prindere, de stabilizare sau de direcționare a apei.
Deși, la prima vedere nu pare o sarcină atât de dificilă să punem cap la cap aceste piese, văzându-ne cu ele în curte este posibil ca situația să se schimbe. De aceea, pentru ca întregul montaj să nu se întindă pe o perioadă de timp mai mare decât ar fi necesar și pentru ca totul să fie prins și îmbinat perfect, ar fi de preferat să lăsăm acest proces pe mâna specialiștilor. Nu doar că aceștia au mai avut de-a face cu montajul de jgheaburi și burlane în trecut, dar, fiind mai pricepuți și mai informați în acest domeniu, pot finaliza lucrarea într-un timp optim.
Pașii necesari de montare a burlanelor și a jgheaburilor
Dacă în cazul unui puzzle nu există reguli standard de realizare a imaginii de ansamblu, în cazul unui sistem pluvial există pași logici de urmat:
● În primă fază, se va trasa panta de scurgere a jgheabului, de circa 2 mm la fiecare 1 m liniar. Ulterior se vor monta cârligele, la o distanță unul față de celălalt, care să nu depășească 0,8 m. Cârligele de la capete vor fi montate la o distanță de 0,1 m de marginile acoperișului.
● Pentru ca fluxul de apă să nu treacă peste jgheaburi și, astfel, acestea să devină inutile, se recomandă montajul jgheaburilor la aproximativ 30-40 mm mai jos de prelungirea imaginară a șarpantei.
● Cârligele, îndoite cu un dispozitiv special, conform pantei de scurgere, vor fi ulterior montate cu ajutorul unor șuruburi.
● Va fi necesară decuparea unei pante de scurgere la nivelul jgheaburilor, care nu va depăși diametrul burlanului.
● Îmbinarea jgheaburilor se realizează cu ajutorul brățărilor pentru jgheaburi, după ce sunt așezate pe cârligele montate în pasul al treilea.
● Îmbinarea jgheaburilor la colțurile interioare/exterioare ale acoperișului este asigurată de colțarele KIB/KEB, prevăzute din fabricație cu brățări speciale de etanșare.
● Montarea burlanelor se va realiza prin prinderea, în pereții casei, a unor brățări pentru burlane, situate la maxim 2 m una față de cealaltă.
● Conexiunea între burlane și jgheaburi se realizează cu ajutorul unor coturi pentru burlane, montate în partea de sus în teu (piesă de racordare) și în partea de jos în burlan.
● În final se vor monta, în capetele jgheaburilor, capacele universale, prin apăsare manuală. Nu se va folosi silicon pentru etanșare, pentru că acesta poate distruge în timp garnitura.
RoofArt – ajutor de încredere în montajul jgheaburilor și al burlanelor
RoofArt este o companie recunoscută în România pentru soluțiile complexe de acoperișuri, realizate din materiale de cea mai bună calitate. Sistemul pluvial Scandic®, conceput din oțel nordic furnizat de concernul suedez SSAB, are nevoie de un montaj special, căci îmbinarea pieselor metalice trebuie să fie, așa cum am spus, perfectă (pentru ca sistemul de drenare a apei să facă față cu brio fluxurilor mai mici sau mai mari de apă).
Serviciile de montaj pentru jgheaburi și burlane puse la dispoziție de către companie prin intermediul partenerilor săi de încredere sunt recunoscute pentru promptitudine, profesionalism și acuratețe. Astfel, montajul jgheaburilor și al burlanelor metalice, care intră în componența sistemului pluvial Scandic®, nu mai prezintă nici un secret pentru echipa de experți. Aceasta va duce la bun sfârșit întregul proces, în cel mai scurt timp.
Iată că o astfel de lucrare nu este foarte facilă, după cum am văzut în pașii amintiți mai sus, motiv pentru care este indicat să o lăsăm pe mâna specialiștilor. De ce? Simplu, pentru că ne dorim rezultate impecabile din toate punctele de vedere.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...