O PERSONALITATE PE ZI: Academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta

S-a născut la 20 august 1920, în Bucureşti, din părinţii Nicolae Dumitrescu şi Maria Apostol. De mică a fost familiarizată cu literatura clasică franceză şi germană, prin cărţile puse în mână de tatăl ei.Pentru că nu a putut urma o carieră în muzică, aşa cum şi-ar fi dorit, a îmbrăţişat cariera părinţilor, urmând Dreptul şi Literele la Universitatea din Bucureşti. A obţinut doctoratul în Filologie (1970).A fost redactor la Editura de Stat. Cariera universitară a început-o ca asistent (1948), a urmat conferenţiar şi profesor (1971). A fost şefă a catedrei de literatură universală şi comparată (din 1975); directoare a Institutului de Istorie şi Teorie Literară “G. Călinescu” (din 1973); vicepreşedintă a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (din 1970); preşedinta Comitetului Naţional Român de Literatură Comparată (1975); profesor invitat la Universitatea din Amsterdam (1972); membră în Biroul executiv al International Comparative Literature Association (1973-1979); director al revistei Synthesis şi al Revistei de istorie şi teorie literară.Formată sub influenţa şi în apropierea celor doi mari profesori Tudor Vianu şi George Călinescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga datorează primului tendinţa permanentă de a plasa discuţia literară într-o perspectivă filosofică, iar celui de al doilea, plăcerea spectacolului intelectual, o anumită ştiinţă a regiei universului livresc, dând strălucire şi suprafaţă celei mai aride discuţii (“Dicţionarul Scriitorilor Români”, 1998).Comparatist şi critic de formaţie anglo-germană, cu preocupări de interdisciplinaritate şi de filosofie a culturii; membru corespondent al Academiei Române (1974). După 1989, Zoe Dumitrescu-Buşulenga a îndeplinit funcţiile de vicepreşedinte al Academiei Române, director la „Accademia di Romania” din Roma şi altele.În acest timp s-a retras tot mai mult la Mănăstirea Văratec, unde se va dedica lecturilor duhovniceşti, rugăciunii şi convorbirilor spirituale cu tinerii.După moartea soţului său, s-a călugărit cu numele de Benedicta, mărturisind: „Am socotit că un creştin intelectual trebuie să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii aşa cum se făcea pe vremuri, şi mai cu seamă soţiile care rămâneau singure se retrăgeau la mănăstiri. Era o frumoasă obişnuinţă, mai ales în lumea boierească” (https://www.fundatiamaicabenedicta.ro).La întrebarea „Ce înseamnă moartea pentru dumneavoastră?”, maica Benedicta a răspuns: „Lepădarea acestui trup vremelnic şi trecerea în lumea celor vii. Nădăjduiesc. Dacă merit – asta numai Mântuitorul ştie” (https://www.fundatiamaicabenedicta.ro).Pe 5 mai 2006, această mare personalitate a culturii româneşti a fost înmormântată la Mănăstirea Putna, după dorinţa sa testamentară, fiind aşezată alături de monahi, stareţi şi oameni bine-plăcuţi lui Dumnezeu, la câţiva paşi de mormântul Sfântului Ştefan cel Mare şi de bustul lui Mihai Eminescu.Lucrări din opera sa: “Contemporanul şi vremea sa”, în colaborare cu Savin Bratu, Bucureşti, 1959; “Creangă”, Bucureşti, 1963; “Eminescu”, Bucureşti, 1963; “Umanismul şi dialogul artelor” (1971), “Valori şi echivalenţe umanistice” (1973), “Periplu umanistic” (1980), “Itinerarii prin cultură” (1982), “Eminescu şi romantismul german”, Bucureşti, 1986; “Eminescu. Viaţă, creaţie, cultură”, Bucureşti, 1989.Este autoarea a numeroase studii, eseuri şi articole. A iniţiat şi a coordonat sinteze de istorie literară la institutul pe care l-a condus. A tradus din diferite literaturi şi a coordonat lucrări de bibliografie literară. (surse: „Dicţionarul Scriitorilor Români”, Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998; https://www.fundatiamaicabenedicta.ro)AGERPRES
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...