Sari la conținut
·
Mesagerul - Știri care contează
Actualitate

Primăria Sfântu Gheorghe, dispusă să cofinanţeze montarea şi reabilitarea lifturilor în blocurile din municipiu

A Scris de Administrator
Primăria Sfântu Gheorghe, dispusă să cofinanţeze montarea şi reabilitarea lifturilor în blocurile din municipiu
Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe vor lansa un program de reabilitare a ascensoarelor aflate în blocurile din municipiu, fiind, totodată, deschise să cofinanţeze din bugetul local şi montarea lifturilor în mai multe blocuri construite în urmă cu peste trei decenii.„Programul de ascensoare a pornit de la o necesitate, e vorba despre o problemă de 30 de ani. Sunt şapte scări de bloc construite înainte de Revoluţia din 1989 unde s-a întâmplat să nu fie încă montate lifturile. Deci, blocurile erau gata, s-au mutat locatarii, dar nu a fost terminată investiţia, adică nu s-au montat ascensoarele şi nici de atunci nu s-au mai montat. Este un efort financiar foarte mare, dar este şi o problemă de egalitate de şanse, pentru că acolo unde s-au montat, s-au montat tot din investiţii de stat, nu din investiţii private. Noi credem că problema ar trebui rezolvată tot cu ajutorul Primăriei. Este o mică problemă juridică pentru că apartamentele din blocuri sunt în proprietate privată, dar sperăm să găsim rezolvarea juridică şi să putem să cofinanţăm printr-un program într-un anumit procent. În acest caz probabil cam 70% ar fi indicat să suporte Primăria, iar 30% să contribuie locatarii şi să rezolvăm această problemă pentru totdeauna” , a declarat viceprimarul Toth Birtan Csaba, în cadrul unei conferinţe de presă.Acesta a mai spus, totodată, că multe dintre ascensoarele aflate în blocurile din Sfântu Gheorghe se află într-o stare „destul de precară”, prin urmare municipalitatea va sprijini financiar asociaţiile de proprietari care doresc să le reabiliteze şi modernizeze. Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

La curent cu ultimele articole