Rezultate Admitere UMF Cluj 2026: Trei medii de 10! Pentru prima dată în ultimii ani, media la Medicină în Cluj scade sub 8. Cu ce medii s-a intrat

Și admiterea pe locurile la buget confirmă o ușoară relaxare a concurenței. Ultimul candidat admis pe locurile bugetate la categoria generală a obținut 8,20. Anul acesta, la Facultatea de Medicină din Cluj au fost admiși:La polul opus, concurența a rămas extrem de ridicată pentru primele poziții. Trei candidați admiși ca olimpici au avut media 10, iar alți trei candidați au obținut nota maximă la concursul de admitere și au fost admiși pe locurile bugetate.Scăderea pragului de admitere vine în contextul unei concurențe puțin mai reduse față de anii în care ultima medie la Medicină rămânea confortabil peste nota 8. Rezultatele din 2026 marchează astfel o schimbare importantă pentru una dintre cele mai căutate facultăți de medicină din România.
Rezultatele publicate sunt provizorii și pot suferi modificări după confirmarea locurilor și redistribuirea candidaților care renunță sau aleg alte centre universitare.Listele aiciCea mai mare medie la Buget a fost 9.64, iar media ultimului admis a fost 7.35. În ceea ce privește admiterea la taxa, prima medie 8.88, ultima medie a fost 7.32. Listele cu admiși aiciPrima medie de admitere la Medicină Militară în Cluj a fost 9.47, în timp ce ultima medie a fost 6.2Listele cu admiși AICI
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...