România, campioană absolută în Uniunea Europeană la construcții! Avans de 4,9% într-o singură lună, în timp ce restul Europei a intrat pe scădere

Saltul din iunie vine după o lună mai slabă: în luna precedentă, lucrările de construcții din România scăzuseră cu 2,2%.Comparativ cu iunie 2025, construcțiile au scăzut cu 0,7% în zona euro și au crescut foarte ușor, cu 0,2%, în Uniunea Europeană. La nivel de state membre, cele mai mari avansuri anuale au fost înregistrate în Slovenia (22,9%) și România (18,4%). Și aici este vorba despre o tendință, nu despre un accident statistic: în mai, România raportase o creștere anuală de 17,2%.Cifrele Eurostat se suprapun peste cele transmise anterior de Institutul Național de Statistică. Potrivit INS, în iunie 2026, față de mai 2026, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 20,1% ca serie brută și cu 4,9% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.Pe serie brută, cele mai mari creșteri lunare au fost la reparațiile capitale (+25,9%), construcțiile noi (+20,2%) și lucrările de întreținere și reparații curente (+15,7%). Pe tipuri de obiective, au urcat construcțiile inginerești (+24,2%), clădirile nerezidențiale (+19,8%) și cele rezidențiale (+10%). Pe serie ajustată, creșterea de 4,9% s-a împărțit între reparațiile capitale (+7,2%), întreținerea și reparațiile curente (+4,5%) și construcțiile noi (+4,1%), iar pe obiective, între clădirile nerezidențiale (+6%), cele rezidențiale (+4,7%) și construcțiile inginerești (+2,4%).Raportat la iunie 2025, volumul total al lucrărilor de construcții a urcat cu 19,9% ca serie brută, susținut de reparațiile capitale (+22,5%), construcțiile noi (+21,9%) și lucrările de întreținere curentă (+11,6%).Cel mai spectaculos avans anual vine însă din zona rezidențială: clădirile de locuințe au crescut cu 43,9%, urmate de clădirile nerezidențiale (+21,5%) și de construcțiile inginerești (+12,7%).Pe serie ajustată, creșterea anuală a fost de 13,1% pe total, cu reparații capitale în urcare cu 19%, construcții noi cu 17,5% și întreținere curentă cu 8,7%. Pe obiective, clădirile rezidențiale au avansat cu 39,6%, cele nerezidențiale cu 18,9%, iar construcțiile inginerești cu 8,6%.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...