România, în pragul unui blocaj feroviar! CFR SA ar putea suspenda mersul trenurilor: „Fără bani, calea ferată nu poate funcționa”

Federația susține că problema nu mai este una punctuală, ci afectează simultan operatorii feroviari, CFR SA și infrastructura de cale ferată.„Nu mai vorbim despre probleme izolate ale CFR SA, CFR Călători sau ale operatorilor privați, ci despre un cerc vicios al subfinanțării”, transmit reprezentanții FNFMCV.Una dintre cele mai grave consecințe este legată de plata Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI). Potrivit sindicaliștilor, CFR SA a notificat operatorii feroviari cu privire la posibilitatea suspendării unor trenuri în cazul neachitării TUI.În același timp, operatorii de transport susțin că nu mai dispun de resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente serviciului public.
Printre costurile pentru care ar exista probleme de finanțare se numără energia, combustibilul, mentenanța, reparațiile și piesele de schimb.Situația creează un lanț financiar dificil de întrerupt: statul întârzie finanțarea, operatorii nu își pot achita obligațiile, CFR SA nu își încasează integral veniturile, iar lipsa banilor ajunge să afecteze inclusiv exploatarea infrastructurii.Federația solicită deblocarea urgentă a mecanismelor de finanțare pentru CFR SA, inclusiv a celor legate de contractul de activitate și performanță și de strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare.„Plata salariilor este o prioritate, iar finanțarea cheltuielilor de exploatare este o urgență. Fără bani pentru energie, combustibil, întreținere, reparații și funcționarea infrastructurii, calea ferată nu poate funcționa”, avertizează sindicaliștii.Aceștia susțin că problema nu mai poate fi pusă exclusiv pe seama managementului unei singure companii, întrucât atât operatorul de stat, cât și operatorii privați și administratorul infrastructurii se confruntă cu lipsa lichidităților.„Atunci când atât operatorul de stat, cât și operatorii privați și administratorul infrastructurii se confruntă cu lipsa lichidităților, avem o problemă de finanțare a întregului sistem feroviar”, se mai arată în mesa. Federația avertizează că, în lipsa unei intervenții rapide, obligația de serviciu public asumată de operatorii feroviari ar putea deveni dificil de asigurat, cu un risc direct asupra circulației trenurilor.„Avertizăm că, dacă acest blocaj financiar nu este rezolvat urgent, oprirea trenurilor va deveni o realitate. Salariile trebuie plătite. Exploatarea trebuie finanțată. Trenurile trebuie să circule”, transmite FNFMCV.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...